Ce a declarat BNR
„Astfel, BNR va face uz de flexibilitățile cadrului normativ astfel încât persoanele și companiile cu credite să poată fi ajutate atât de bănci cât și de instituții financiare nebancare în perioada următoare.
Amânarea la plată (urmare a unei măsuri generale sau prin negocieri directe cu clienții), determinată de situația actuală, nu trebuie asociată unei noțiuni de dificultate financiară a debitorului. În consecință, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituția bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării.”, spune Banca Națională a României.
Reglementările permit amânarea plăților
”Reglementările actuale permit împrumutătorilor (instituții bancare și nebancare) să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice afectate de pandemia COVID‑19, fără aplicarea condițiilor prevăzute de Regulamentul BNR nr.17/2012 privind unele condiții de creditare, cu modificările ulterioare, privind gradul de îndatorare, limitarea creditului funcție de valoarea garanției și durata maximă a creditului de consum.”, s-a arătat în urma ședinței.
Ce spune Florin Cîțu despre amânarea plăților
”Este un prim pas care era necesar. Amânarea ratelor se va putea face pentru o perioadă mai lungă decât starea de urgență. Joi vom veni cu toate detaliile. Am avut discuții cu BNR dar și cu reprezentații băncilor din România. Este suficient ca Românii să meargă la bancă și să ceară o păsuire. Forma finală va fi în ședința de joi a Guvernului. Ratele oamenilor nu vor fi șterse este doar o păsuire a plății ratelor”, a spus ministrul Finanțelor la Digi 24.
Ce se întâmplă cu susținerea debitorilor
”În ceea ce privește instituțiile de credit, Banca Națională a României menționează că, măsurile de susținere a debitorilor vor fi reflectate în situațiile băncilor în mod similar cu practica la nivel UE, prin aplicarea în mod unitar a cadrului european de reglementare în domeniile prudențial și contabil.
Cadrul de reglementare prudențial conține o serie de instrumente special create pentru situații precum cea pe care o traversăm în prezent, în scopul asigurării condițiilor pentru depășirea perioadelor dificile cu menținerea sănătății financiare a băncilor.
Astfel, în perioadele anterioare, băncile au constituit amortizoare de capital potrivit reglementărilor europene și naționale adoptate de Banca Națională a României în baza recomandărilor Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială.”.
Băncile vor putea folosi temporar amortizoarele de capital
”Dat fiind contextul actual, Banca Națională a României a decis să permită băncilor să utilizeze temporar (până la o dată ce va fi comunicată ulterior) amortizoarele de capital anterior constituite, cu menținerea respectării cerințelor prevăzute de cadrul legal pentru aceste flexibilizări. Adaptarea la noile condiții a amortizoarelor de capital sprijină băncile în a-și menține rolul de suport al economiei reale.
Totodată, conform cadrului de reglementare, băncile au constituit și menținut rezerve de lichiditate care pot fi utilizate pentru a face față unei cereri mărite de lichiditate pe parcursul unei situații de criză. Astfel, în linie cu acțiunile întreprinse în acest sens la nivel european, BNR permite băncilor neîncadrarea în nivelul minim al indicatorului de lichiditate, cu scopul utilizării acestor rezerve pentru a contribui la o bună funcționare a sectorului bancar și a ajuta băncile în asigurarea de lichidități suficiente firmelor și populației.”
BNR va evalua permanent fiecare bancă
”BNR va evalua, la rândul ei, în mod permanent, situația fiecărei bănci și, în funcție de evoluția impactului generat de pandemia COVID-19, va lua măsurile ce se impun.
Aceste interpretări legate de starea de nerambursare în condițiile pandemiei de COVID 19, se bazează pe prevederile Ghidului EBA GL/2016/07, fiind agreate cu Autoritatea Bancară Europeană (European Banking Authority – EBA). Ele creează premisele pentru sprijinirea clienților cu credite în curs de derulare și facilitarea accesului la noi linii de finanțare, cu menținerea în limite acceptabile a bonității instituțiilor financiare.
În ceea ce privește instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul general, Banca Națională a României confirmă acestor împrumutători că restructurările creditelor acordate persoanelor afectate în mod negativ de pandemia COVID-19, prin mecanismul suspendării/înghețării pe o perioadă determinată a plăților scadente, nu atrag în mod automat necesitatea constituirii de provizioane specifice de risc de credit, în considerarea faptului că acest mecanism nu va implica acumularea de zile de întârziere la plata ratei de credit.
În plus, în cazul instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special, care sunt supuse unor cerințe suplimentare de prudență în ceea ce privește regimul restructurărilor de credite, banca centrală confirmă acestor creditori că restructurarea creditelor persoanelor afectate de pandemia COVID-19 nu determină clasificarea automată a respectivelor împrumuturi într-o categorie inferioară de risc de credit și, implicit, nici cerințe suplimentare de provizionare.”.
BNR va informa în legătură cu restructurarea creditelor
”Banca Națională a României va transmite scrisori de informare tuturor creditorilor (instituții bancare și instituții financiare nebancare) prin care li se va confirma posibilitatea restructurării creditelor debitorilor și modalitatea de aplicare a reglementărilor în vigoare, potrivit celor de mai sus.
Referitor la sprijinul guvernamental sub forma garanțiilor pentru susținerea în continuare a creditării, Banca Națională a României va colabora cu autoritățile statului pentru ca respectivele garanții să îndeplinească condițiile reglementărilor prudențiale bancare aplicabile la nivelul Uniunii Europene în scopul diminuării cerințelor de capital, astfel încât potențialul de finanțare al instituțiilor de credit să crească”, potrivit comunicatului BNR.