Claudiu Târziu, copreședintele AUR a adresat într-o postare pe pagina sa de socializare 10 întrebări la care, în opinia sa, autoritățile evită să răspundă. Acesta punctează că mai sunt și multe alte întrebări de „de bun simț, la care autoritățile fie răspund neconvingător, fie aleg să nu răspundă.”
Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, a postat pe pagina sa de Facebook 10 întrebări despre măsurile introduse în pandemie. Acesta punctează că autoritățile evită aceste întrebări și consideră că se acționează cu „o mentalitate totalitară”.
„CE INTERESE APĂRĂ GUVERNUL?
Modul în care acționează autoritățile de stat în cazul protestelor contra restricțiilor pe motiv de COVID arată că apără, cu disperare, ceva. Dar nu sănătatea publică. Ci mai degrabă interese impure, ca să mă exprim elegant.
De ce cred asta? Pentru că nu poți apăra poporul împotriva lui însuși. Numai o mentalitate totalitară consideră că statul știe ce e mai bine pentru cetățean mai bine decât cetățeanul însuși, până într-acolo încât cetățeanului i se face ”binele” cu forța.
În plus, sunt nenumărate întrebări legitime despre felul în care autoritățile combat pandemia, întrebări la care aceste autorități evită să răspundă și care, toate, te duc cu gândul că ești înșelat”, a scris Claudiu Târziu.
Care sunt cele 10 întrebări formulate de liderul AUR?
„1. Dacă autorități internaționale în materie (Centrul European pentru Prevenție și Control al Bolilor) au concluzionat, după cercetări de un an de zile, că măștile nu protejează contra virusului, de ce suntem obligați să le purtăm, inclusiv în aer liber?
2. Dacă un organism abilitat de statul român (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului) a anunțat că 95% dintre măștile comercializate în România nu sunt conforme, adică nu folosesc la nimic din punct de vedere medical (dimpotrivă, pot duce la îmbolnăviri), de ce suntem obligați să le purtăm?
3. Dacă orice medic mediu instruit știe că sistemul imunitar devine mai puternic prin sport, plimbări în aer liber (pentru oxigenarea organismului) și alte activități care creează o stare de bine (ca întâlniri cu prietenii, petrecerea timpului liber în zone de distracție etc), de ce s-au închis sălile și terenurile de sport, sălile de spectacole, parcurile, restaurantele și cafenele și avem program de circulație publică strict limitat?
4. Dacă nici producătorii vaccinurilor nu știu exact care sunt efectele lor (bune sau rele, pe termen scurt sau mai lung și cât de lung), pentru că aceste vaccinuri încă sunt în studiu clinic, de ce ne grăbim să vaccinăm cât mai multe persoane?
5. Dacă vaccinurile sunt sigure, de ce nu-și asumă nimeni, nici producătorul, nici autoritățile politice, nici cele medicale vreo răspundere pentru eventualele efecte adverse?
6. De ce se duce o campanie înverșunată pro-vaccinare, dar nu se face și o informare publică serioasă despre eventualele efecte adverse ale vaccinurilor, mai ales că peste o sută de persoane au murit după ce s-au vaccinat?
7. De ce nu se fac autopsii celor care sunt declarați decedați de COVID? Oare ca să nu se descopere că n-au murit de COVID?
8. Câte persoane au murit sau au suferit o agravare a stării lor de sănătate din cauză că n-au putut primi tratament pentru alte boli, în vreme ce spitalele erau integral axate pe ”lupta anti-COVID”, ori pentru că au așteptat prea mult să li se facă testul anti-COVID?
9. În virtutea cărei rațiuni suntem închiși în case de la orele mici ale zilei? Circulă mai abitir COVID-ul după o anumită oră sau are o răspândire mai largă noaptea?
10. Nu cumva pericolul de infestare crește în momentul în care restrângi programul magazinelor, provocând astfel aglomerație?
Și ar mai fi multe întrebări de bun simț, la care autoritățile fie răspund neconvingător, fie aleg să nu răspundă.
Această manieră de a trata poporul ca pe o turmă ignorantă, care trebuie trasă către staul de belciugul pus în nas, nu este de natură să crească încrederea, ci dimpotrivă. Iată de ce capătă tot mai multă consistență bănuiala că onor guvernul nostru, dimpreună cu adevăratul lui șef, de la Cotroceni, apără alt interes decât cel național. O fi o teorie a conspirație, dar atunci autoritățile să o demonteze prin transparență și printr-un tratament uman aplicat românilor.
Nu suntem sclavii guvernului, ci guvernul este chemat să ne servească pe noi, poporul”, a scris liderul AUR Claudiu Târziu pe pagina sa de Facebook.