Autoritățile propun o taxă de circa 34 de lei pentru 100 de kilometri care să fie implementată pe autostrada București – Ploiești începând din 2019, astfel că șoferii ar urma să plătească aproximativ 21 de lei pentru a parcurge distanța de 62 de kilometri.
Guvernul a adoptat în această săptămână studiul de fundamentare pentru proiectarea și construcția autostrăzii Ploiești – Brașov, care va fi realizată printr-un parteneriat public-privat.
Întrucât o parte dintre fonduri vor proveni din mediul privat, circulația pe această autostradă va fi taxată, iar documentul oficial include și primele propuneri concrete în această direcție.Interesant este însă că propunerea din studiu este ca taxele să se aplice încă de anul viitor și pe tronsonul București – Ploiești, aflat deja în exploatare.
Astfel, propunerea este ca taxa pentru autoturisme să fie de 6.3 euro + TVA (aproximativ 34 de lei la cursul actual) pentru fiecare 100 de kilometri parcurși. În condițiile în care autostrada București – Ploiești are 62 de kilometri, taxa de utilizare a acestui tronson ar urma să fie de circa 21 de lei.
„Taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcurși este limitată la 6,3 euro fără TVA şi poate fi supusă indexării la data de 1 martie a fiecărui an cu rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcție de distanța parcursă de vehicul”, se precizează în studiul menționat.
SURSA: automarket.ro