Cabinetul Emil Boc se află joi, din nou, în faţa Parlamentului. La o singură zi după respingerea moţiunii de cenzură înaintată de Opoziţie, Guvernul merge în faţa parlamentarilor pentru a-şi asuma răspunderea pe Legea educaţiei.
Guvernul a aprobat miercuri seară proiectul legii educaţiei naţionale şi este decis să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pe marginea acestui act normativ.
„Guvernul îşi menţine decizia de a-şi asuma, joi, răspunderea pentru legea educaţiei naţionale, în faţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului. Noi am primit din partea Parlamentului invitaţia ca mâine la ora 10,00 să fim prezenţi în vederea asumării răspunderii şi acest lucru îl vom face”, a spus prim-ministrul Emil Boc.
El a arătat că Birourile permanente reunite ale Parlamentului au transmis Guvernului doar „decizia de a fi mâine prezent la asumare”.
La rândul său, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a catalogat, drept „gesticulaţie politică” a opoziţiei posibilitatea ca Birourile permanente reunite ale Parlamentului să amâne cu încă o săptămână asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei după ce Curtea Constituţională a amânat decizia privind procedura de adoptare a proiectului.
”Este o decizie politică. Eu speram şi sper în continuare că cei doi lideri de partide înţeleg interesul naţiunii de a avea un sistem educaţional în primul rând stabil şi invitaţia mea este să participe la tot ce înseamnă accelerarea punerii în aplicare a multor lucruri care sunt bune în această lege.
Este o decizie politică. Suntem după o moţiune de cenzură, care nu a trecut astăzi, prin urmare eu consider acest lucru ca o gesticulaţie politică şi, sigur, eu sunt convins că lucrurile vor merge în continuare în funcţie de agenda publică, nu de cea politică”, a spus Funeriu, joi dimineaţa, după şedinţa de guvern.
Reprezentanţii Opoziţiei au anunţat că intenţionează să depună o nouă moţiune de cenzură după asumarea răspunderii.
„Este dreptul opoziţiei, potrivit Constituţiei, să mai depună o moţiune de cenzură pe marginea asumării răspunderii Guvernului pentru Legea Educaţiei Naţionale”, a spus premierul Boc.
El se prezintă joi la ora 10.00 la Parlament pentru a-şi asuma răspunderea pe Legea educaţiei.