Guvernul îşi menţine angajamentul de a revizui ordonanţa privind conctractele de credit ale consumatorilor, astfel încât să fie asigurată legislaţia europeană, în special în ceea ce priveşte non-retroactivitatea, potrivit variantei finale a scrisorii către FMI.
„Vom revizui ordonanţa recentă (Ordonanţa 50/2010) pentru a asigura transparenţa ratelor de dobândă pentru contractele privind creditele consumatorilor, astfel încât să fie asigurată respectarea în întregime a legislaţiei europene, în special în ceea ce priveşte non-retroactivitatea”, se arată în scrisoare.
Senatul a aprobat, miercuri, fără niciun amendament, legea de adoptare a OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, decizia fiind luată cu 66 de voturi pentru şi o abţinere.
Aplicarea OUG nr. 50/2010 a declanşat ample dispute la nivelul sistemului bancar, atât din cauza nemulţumirilor bancherilor şi clienţilor, cât şi a anumitor puncte neclare din legislaţie.
Una dintre problemele ridicate insistent de bancheri o reprezintă modul de calcul a ratelor la creditele cu dobânzi variabile, care potrivit OUG 50 trebuie să aibă ca referinţă exclusiv indicii EURIBOR/LIBOR/ROBOR la care se adaugă o rată fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.
Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Constantin Cerbulescu, băncile pot să menţină actualele rate la creditele cu dobânzi variabile doar dacă au acceptul clienţilor, care pot răspunde în termen de 15 zile de la primirea notificării.
Bancherii susţin că, în cazul înlocuirii ratelor de referinţă practicate de bănci cu indicii EURIBOR/ LIBOR/EURIBOR fără posibilitatea de a modifica marjele fixe, ARB a calculat pierderi la nivel de sistem de până la 900 de milioane de euro.
SURSA: Mediafax