Apoi se propune o structură centrală privind achiziţiile, adică să existe un sistem unitar. Există însă o dispută în PSD dacă această structură de la Ministerul de Finanţe se va ocupa şi de achiziţiile publice ale autorităţilor locale sau doar de cele de la nivel central, conform Digi24.ro.
În interiorul puterii sunt mai multe viziuni despre modelul care să fie adoptat. Sunt mai mulţi lideri care ar prefera modelul german.
În acest sistem, dacă o contestaţie este respinsă în primă instanţă, atunci contractul este semnat şi este implementat. Contestaţia poate să meargă mai departe în justiţie, iar dacă la final, este considerată validă, atunci statul despăgubeşte firma care a obţinut câştig de cauză, chiar dacă lucrarea a fost făcut de altcineva.
Un al doilea model luat în considerare este cel austriac, care presupune o autoritate centrală şi un sistem unic pentru toate autorităţile.
Robert Negoiţă, preşedinte la Asociaţia Municipiilor: „De ce unii cumpără acelaşi pix cu doi lei şi alţii cu cinci? Să fie o unitate centralizată care să facă achiziţia asta”
Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe: „Pe achiziţii centralizate, la fel va fi o Ordonanţă de Urgenţă care va stabili un nou mecanism, la nivelul Ministerului de Finanţe, o nouă structură care va face aceste achiziţii centralizate. (…) Răspunderea unde o să fie: la primării sau la acea autoritate? Răspunderea este la acea autoritate care face achiziţia publică pentru că cei care beneficiază de acele produse să spunem, doar trimit ofertele, nevoile, se centralizează şi după aia se face o singură achiziţie publică”.
Instituirea unei unităţi naţionale de achiziţii publice poate duce la economii, deoarece ar exista referinţe pentru acelaşi tip de mărfuri sau servicii. Raporate ale curţii de conturi arătau diferenţe uriaşe de preţ pentru aceleaşi achiziţii din sănătate în diverse judeţe, diferenţe care ajungeau şi la sută la sută.
Însă sistemul naţional nu este pe placul tuturor, şi ar fi lideri politici care ar dori ca autorităţile locale să fie lăsate de capul lor.
Liviu Dragnea: „Dacă cineva se gândeşte, repet, nu ştiu gândurile fiecăruia, ca şi administraţia centrală şi administraţia locală să intre în acest sistem, trebuie să înţeleagă că va fi un blocaj total”
Liderii din teritoriu spun că au nevoie de această lege pentru deblocarea proiectelor. Se discută inclusiv de introducerea unei proceduri rapide de soluţionare a contestaţiilor.
Actualul Consiliu pentru Soluţionarea Contestaţiilor urmează să fie transformat într-un Tribunal. A doua cale de atac urmează să fie direct Înalta Curte, dar totul pe repede înainte, în maximum de 30 de zile.
Achiziţiile publice anuale depăşesc 15 miliarde de euro. Ultimul raport de ţară al Comisiei Europene arăta însă că peste 40% din achiziţii se fac fără licitaţie, din diverse motive, ceea ce sporeşte suspiciunea că sunt proceduri netransparente.
Gruia Stoica: Drumul Mătăsii, oportunitate uriașă pentru România
Radu Dinescu, UNTRR: Suntem pe locul 2 în UE la decese din accidente rutiere
Sorin Cristian, ARR: Drumurile noastre nu mai sunt potrivite pentru fluxul de vehicule
Proiectele majore de infrastructura, blocate în contestații
Problemele CFR, descrise cu sinceritate de noul șef
Ștefan Ioniță, CNAIR: Contestațiile blochează dezvoltarea infrastructurii
Lucian Șova: Trebuie să regândim fundamental modul în care lansăm proiecte
Constructorii români acuză statul că favorizează firme incompetente