Guvernul are în plan modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Cosului Fiscal, principalele schimbări sau clarificări fiind aduse pentru veniturile băncilor din modifcarea normelor prudenţiale ale BNR sau cesionarea cranţelor, impozitul pe profit şi cel pe venit, deductibilitatea cheltuielilor cu maşinile de serviciu, contribuţiile sociale, TVA, precum şi pentru plata impozitelor şi taxelor locale.
Spre exemplu, „sumele reprezentând reducerea sau anularea filtrelor prudenţiale care au fost deduse la calculul profitului impozabil se impozitează în ordinea inversă înregistrării acestora”. Nu se deduc la calculul profitului impozabil filtrele prudenţiale constituite la data de 1 ianuarie 2012 aferente activelor existente în sold la data de 31 decembrie 2011.
Totodată, sunt aduse clarificări în ceea ce priveşte regimul de impozitare a veniturilor din cesionarea creanţelor de către bănci, inclusiv sucursale din străinătate ale acestora.
Condiţia de includere a creanţelor în venituri impozabile se consideră îndeplinită dacă cesionarul înregistrează ca venit diferenţa dintre valoarea creanţei preluate prin cesionare şi suma de achitat cedentului.
De asemenea, sunt aduse modificări la nivelul deductibilităţii cheltuielilor cu maşinile utilizate în scop de serviciu.
Exemplul 1. Determinarea valorii nedeductibile a cheltuielilor cu întreţinerea şi reparaţiile aferente unui vehicul care NU este utilizat exclusiv în scopul activităţii economice
– cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile – 2000 lei,
– partea de TVA nedeductibilă – 240 lei,
– baza de calcul a valorii nedeductibile a cheltuielilor cu întreţinerea şi reparaţiile
2240 lei (2000 + 240)
– valoarea nedeductibilă a cheltuielilor cu întreţinerea şi reparaţiile
2240 x 50% = 1120 lei
Exemplul 2. Determinarea valorii nedeductibile a cheltuielilor privind combustibilii aferente unui vehicul care NU este utilizat exclusiv în scopul activităţii economice
– cheltuieli privind combustibilii – 1000 lei
– partea de TVA nedeductibilă – 120 lei
– baza de calcul a valorii nedeductibile a cheltuielilor privind combustibilii
1120 lei (1000 + 120)
– valoarea nedeductibilă a cheltuielilor privind combustibilii
1120 x 50% = 560 lei.”
Conform noilor norme, sunt neimpozabile şi veniturile sub “formă de sprijin acordate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007 – 2013”, în bani şi în natură, primite de către cursanţi pentru participarea la cursuri cât şi bursele acordate în cadrul acestuia program”.
De asemenea, este obligatoriu a se reţine şi impozita la sursă veniturile plătite contribuabililor în baza contractelor de comision, mandat comercial şi de consignaţie, calificate drept contracte civile după data de 1 octombrie 2011, precum şi în cazul contractului de agent.
Pentru veniturile plătite “în baza contractelor/convenţiilor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), încheiate cu contribuabili înregistraţi fiscal potrivit legislaţiei în materie ce desfăşoară activităţi economice sau exercită profesii libere, în mod individual” nu este obligatorie calcularea şi reţinerea la sursă a impozitului.
Mai multe detalii despre noile norme puteţi citi