Siderantă seninătatea guvernanţilor care au retezat dintr-o mişcare şansele de dezvoltare ale României – anularea investiţiilor din fonduri europene, ştergerea autostrăzilor de pe harta virtuală a ţării, gonflarea pomenilor electorale cu miliarde de lei. Sunt aceiaşi care imaginează autostrăzi în lung şi-n lat, un milion de locuri de muncă, creştere economică la pas şi o bunăstare generală. Promisiuni aiuritoare, pe care o minte lucidă ar trebui să le considere de-a dreptul insultătoare, dar şi măsuri vitale pentru economie sunt acum abandonate lejer, expediate în câteva fraze bombastice, fără nicio explicaţie rezonabilă economic.
Prim ministrul a vorbit rapid de rectificarea bugetului, a citit pe nerăsuflate ministerele pricopsite şi a aruncat, apoi, o explicaţie stupefiantă despre fondurile europene: e mare încurcătură cu procedurile, sunt lucrări întârziate sau neexecutate.
Pe scurt nu e treaba guvernului, alţii pun beţe în roate. În fapt, a tăiat aproape un miliard de euro de la finanţarea proiectelor cu fonduri UE pentru că el, guvernul, nu a fost în stare să gestioneze investiţiile. Sau pentru că nu a vrut?! În ziua următoare rectificării, guvernul se autoconfirmă: publică Masterplanul de transport care rade toate autostrăzile pe care le-ar finanţa fondurile europene.
Între timp, primarii au fost conectaţi la robinetul cu bani al bugetului, din care vor curge peste 2,2 miliarde lei în campania electorală. România este prizoniera subdezvoltării. Fără investiţii productive, se va zbate pentru o supravieţuire mizeră. Guvernul dă pensii şi salarii de subzistenţă, se împrumută de pe o zi pe alta ca să le plătească, taxează agresiv aceleaşi companii bune platnice şi iroseşte banii pe pomeni şi pe îndestularea clientelei din contracte cu statul.
Dar cui îi pasă? Deşi e campanie, publicul e tot mai puţin exigent cu politicienii, se mulţumeşte cu mici şpăguţe electorale şi nu are habar de politica economică. A ajuns şi el prizonierul politicienilor. S-a alienat: atâtea minciuni şi atâta incompetenţă i-au paralizat simţul critic şi voinţa. Nu mai are nicio aşteptare! Din păcate, turnura pe care a luat-o economia este nefastă, iar trezirea va fi curând şi foarte dureroasă.
Diana Zaharia,
redactor