Oficiali ai Băncii Naţionale au comparat măsurile anticriză luate de Guvern cu intervenţiile pompieristice la incendii izolate, după ce Executivul a luat decizia să reducă cu 25 la sută şi salariile angajaţilor din Banca Centrală, inclusiv pe cel al guvernatorului Mugur Isărescu."Am auzit că sunt măsuri anticriză. Nu sunt măsuri anticriză. Sunt intervenţii ale pompierilor care au venit pe strada unde ard cateva case şi practic trebuie stins incendiul", a spus Adrian Vasilescu
Oficiali ai Băncii Naţionale au comparat măsurile anticriză luate de Guvern cu intervenţiile pompieristice la incendii izolate, după ce Executivul a luat decizia să reducă cu 25 la sută şi salariile angajaţilor din Banca Centrală, inclusiv pe cel al guvernatorului Mugur Isărescu.
„Am auzit că sunt măsuri anticriză. Nu sunt măsuri anticriză. Sunt intervenţii ale pompierilor care au venit pe strada unde ard cateva case şi practic trebuie stins incendiul”, a spus Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
Acesta consideră că măsurile anticriză constau în general în investiţii.
Adrian Vasilescu a reamintit că era necesară o restructurare a bugetului în ultimii ani şi a subliniat că deficitul bugetar a crescut de la 2,5 la sută din PIB, în 2007, la 5,4 la sută, în 2008, ajungand la 8,3 la sută, în 2009, iar în 2010 trebuie să coboare la 6,8 la sută din PIB.
„Din păcate, problema fundamentală pentru noi a fost că politicienii au gândit social. Au zis: să nu creăm costuri sociale foarte mari cu reforma economică şi au decis să o ia gradual. Tocmai pentru că au luat-o gradual, costurile au fost şi mai mari. A cum s-a produs un scurtcircuit. A luat foc şi trebuie stins”, a subliniat Vasilescu.
Acesta a explicat că Fondul Monetar International a urmărit cum au evolut în cazul României doi indicatori „care au aprins Europa”, – deficitul bugetar şi datoria statului raportată la PIB.
Consiliul Director al FMI ar trebui să ia o decizie în ceea ce priveşte România, în iunie.
„Dacă nu e o decizie favorabilă, nu ne dă tranşa, iar tranşa de la FMI are nişte caracteristici foarte limpezi. În primul rand e vorba de bani în sine, în al doilea rând este vorba de o ‘undă verde’. Daca FMI nu ne dă ‘unda verde’, nu ne dă nici Banca Mondială, nu ne dă nici Comisia Europeana, iar dacă ne ducem pe piaţa internaţională de capital acolo se întorc toţi cu spatele la noi, ori solicită o dobândă de 20-25 la sută”, a avertizat Vasilescu.
SURSA: Agerpres