Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, după şedinţa CExN al PSD, că supraacciza la carburanţi se va implementa din toamnă, în prezent fiind duse negocieri cu producătorii din domeniu, reiterând posibilitatea ca, dacă preţurile la pompă vor creşte, Guvernul să decidă majorarea revedenţelor.
”Supraaciza la carburanţi va fi o decizie implementată în toamna aceasta, dar încă se negociază cu producătorii. (…) Atunci când ea a fost scoasă, odată cu celebra taxă de stâlp, la pompă nu s-a văzut nicio îmbunătăţire, iar atunci a fost scoasă pentru a uşura povara fiscală pe cetăţeni şi dacă tot nu s-a uşurat, să o punem la loc, că măcar din banii ăia facem un spital. Nu am scos-o ca să se îmbogăţească distribuitorii”, a declarat premierul Mihai Tudose, citat de Mediafax.
El a mai spus că dacă preţurile vor creşte la pompă, redevenţele vor fi majorate, afirmând că acest lucru se poate întâmpla după ce vede ”comportamentul celor din piaţă”.
Mihai Tudose a mai spus că se fac simulări privind reintroducerea supraaccizei, afirmând că acestea ar putea fi finalizate în aproximativ o săptămână.