Guvernul nu va modifica legislaţia creditelor populaţiei, chiar dacă băncile vor avea pierderi

Guvernul nu va modifica legislaţia promovată de ANPC privind contractele de credit pentru populaţie, întrucât nu încalcă legislaţia UE, deşi s-a angajat în scrisoarea cu FMI să revizuiască actul normativ pentru a nu fi aplicat retroactiv, susţin surse guvernamentale. "Angajamentul de a nu fi aplicate retroactiv prevederile din OUG 50 privind creditele consumatorilor a fost păstrat în scrisoarea de intenţie negociată cu FMI, dar Guvernul nu are niciun motiv să modifice legisla

Guvernul nu va modifica legislaţia promovată de ANPC privind contractele de credit pentru populaţie, întrucât nu încalcă legislaţia UE, deşi s-a angajat în scrisoarea cu FMI să revizuiască actul normativ pentru a nu fi aplicat retroactiv, susţin surse guvernamentale.

„Angajamentul de a nu fi aplicate retroactiv prevederile din OUG 50 privind creditele consumatorilor a fost păstrat în scrisoarea de intenţie negociată cu FMI, dar Guvernul nu are niciun motiv să modifice legislaţie, pentru că nu este vorba de retroactivitate. Legislaţia a primit avizul că nu încalcă nicio prevedere UE”, au declarat pentru Mediafax sursele citate.

Dacă fac pierderi în România să plece în altă parte

Potrivit acestora, băncile vor fi obligate „cu siguranţă” să elimine comisionul de rambursare anticipată la creditele în derulare care au dobânzi variabile.

„Băncile se plâng că o să aibă pierderi? Dacă fac pierderi în România să plece în altă parte”, au spus sursele citate.

Băncile sunt criticate că au transferat costurile creditelor neperformante către clienţi, fără să restructureze în primul rând propriile activităţi şi să mai acorde alte împrumuturi.

Oficiali ai Executivului au precizat, însă, că dacă ANPC va face propuneri punctuale de modificare s-ar putea decide unele schimbări, dar nu de substanţă.

„Vom revizui ordonanţa recentă (Ordonanţa 50/2010) pentru a asigura transparenţa privind ratele dobânzilor la contractele de creditare şi a asigura conformitatea totală cu legislaţia europeană, în special cu privire la non-retroactivitate”, se arată în scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul stand-by semnat de România cu FMI.

Totuşi, OUG 50/20210 urmează să fie aprobată în Parlament în luna septembrie, iar cel mai probabil Guvernul va trimite doar nişte opinii privind eventualele amendamente propuse de senatori sau deputaţi.

„Dacă Executivul nu va veni cu modificări, nu cred că o să vedeţi parlamentari care să propună schimbarea legislaţiei în defavoarea populaţiei. Este un risc de imagine, unul electoral”, au adăugat sursele guvernamentale.

SURSA: Mediafax

DETALII:
Citeşte Cum a decis Protecţia Consumatorului să nu beneficiaţi de reduceri de costuri
Citeşte Băncile care nu respectă legea pot fi date în judecată, chiar dacă sunt susţinute de Protecţia Consumatorului