Guvernul o adoptat azi o serie de Hotărâri și Memorandumuri cu privire la modul de funcționare a mai multor instituții ale statului. De asemenea, s-a stabilit și suplimentarea bugetelor anumitor Ministere, dar și modul de funcționare al acestora.
În cadrul ședinței de azi, Guvernul a adoptat o serie de Hotărâri și Memorandumuri, odată cu lansarea a 10 intervenții finanțate din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 și din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014 – 2020
I. HOTĂRÂRI
1. HOTĂRÂRE privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2020 pentru operatorii economici din industria naţională de apărare, care desfăşoară activităţi conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
2. HOTĂRÂRE pentru stabilirea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor
3. HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu Oradea
4. HOTĂRÂRE privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Timiş, Sibiu, Constanţa, Bihor, Giurgiu, Ilfov, Mureş, Dâmboviţa, Sălaj, Alba, Cluj şi municipiul Bucureşti
5. HOTĂRÂRE privind înscrierea unui imobil situat în oraşul Babadag, judeţul Tulcea, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, actualizarea valorii de inventor a imobilului 2645 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
6. HOTĂRÂRE privind schimbarea titularului dreptului de administrare asupra unui imobil aflat în proprietatea publică a statului
7. HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 72 la Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa
8. HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 150/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe
9. HOTĂRÂRE privind radierea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, a unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi în concesiunea Companiei Administraţia Porturilor Dunării Maritime – S.A. Galaţi din Portul Comercial Galaţi, ca urmare a dublei înregistrări
10. HOTĂRÂRE privind modificarea datelor tehnice şi actualizarea valorii de inventar a unui imobil reprezentând teren în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi transmiterea unui sector de drum naţional, inclusiv a terenului aferent, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în domeniul public al municipiului Făgăraş, precum şi declasarea acestuia din categoria funcţională a drumurilor de interes naţional şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor de interes local
11. HOTĂRÂRE privind scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui bun imobil situat în judeţul Timiş, aparţinând domeniului public al statului, aflat în administrarea Curţii de Conturi
12. HOTĂRÂRE privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului
13. HOTĂRÂRE privind revocarea şi numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială şi pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 442/2017 privind numirea membrilor Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială
14. HOTĂRÂRE pentru abrogarea unor poziţii din anexele nr.4 şi 5 la Hotărârea Guvernului nr.60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”
15. HOTĂRÂRE pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit.c) şi d) din anexa ne.3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr.5/2020
16. HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Bilbor, judeţul Harghita
17. HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului municipiului Feteşti, judeţul Ialomiţa
18. HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Mociu, judeţul Cluj
19. HOTĂRÂRE pentru aprobarea modului de repartizare și de utilizare a sumelor prevăzute la lit. a) și b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin Legea Bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020
20. HOTĂRÂRE privind suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului și Sportului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în Bugetul de stat pe anul 2020
21. HOTĂRÂRE privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii din Fondul de Rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în Bugetul de stat pe anul 2020, precum și pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii
II. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea participării doamnei Daniela NICOLESCU – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii CONVERSMIN S.A.
2. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea participării domnului Niculae HAVRILEŢ – secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Societăţii OMV Petrom SA
3. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea participării domnului Gheorghe-Adrian
MIUŢESCU-preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii ROMAERO S.A.