Vești noi pentru sute de români. Aceștia vor primi bani de la stat dacă se încadrează în categoriile vizate. Ajutoarele de la stat nu sunt deloc neglijabile. Cine poate primi aceste sume de bani?
Mai exact, Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 739.300 de lei pentru sprijinirea a 219 familii. Sunt vizate persoanele singure care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii şi alunecări de teren, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială.
De asemenea, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 588.800 lei, vor fi alocate pentru 193 familii şi persoane singure din judeţele Arad, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti, care se confruntă cu situaţii deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.
Peste 20 de familii din aceste județe
Totodată, suma de 139.500 lei urmează să fie în folosul a 24 de familii şi persoane singure din judeţele Bacău, Buzău, Constanţa, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Teleorman, Vâlcea şi Vaslui care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, iar 11.000 lei vor fi alocate pentru două familii din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Mureş care se află în situaţii de necesitate cauzate de alunecări de teren.
Nu oricine poate primi acest ajutor de la stat. Sursa citată a mai subliniat faptul că ajutoarele de urgenţă aprobate de Executiv sunt acordate în baza anchetelor sociale efectuate de agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială şi sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.