„O parte din măsurile cele mai bune luate de guvernul PNL în aceste zile au vizat asigurarea de servicii medicale în condiții de siguranță pentru toți românii, evitând cât se poate de mult deplasările și interacțiunea cu alte persoane.
Vi le prezint pe cele mai importante, cu rugămintea de a le da mai departe cunoscuților voștri și tuturor celor care ar putea fi vizați direct:
Pe perioada stării de urgență, medicii de familie și medicii de specialitate pot acorda consultații la distanță, care pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea într-un număr maxim de 8 consultații/oră;
Prescripțiile medicale vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică;
Se prelungește cu 90 de zile termenul de valabilitate a biletelor de trimitere;
Pe perioada stării de urgență se suspendă obligativitatea utilizării cardului național de sănătate și a documentelor înlocuitoare ale acestuia;Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripție medicală fără a mai fi necesară o nouă reevaluare a medicului specialist;
Pacienții beneficiază de consultații, inclusiv la distanță, pentru orice manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, pentru toate persoanele aflate în țara noastră, chiar dacă nu sunt asigurate.
Măsurile menționate sunt vitale mai ales pentru românii cu boli cronice, mult mai expuși pericolelor generate de noul coronavirus. Nu e simplu, nu e plăcut, dar evitați cât mai mult contactele și ieșirile care nu sunt obligatorii. Suntem răbdători, stăm acasă și scăpăm de coronavirus!,” scrie Raluca Turcan, pe Facebook.