Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, luni seara, că are discuţii cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi cu cel al Pro România, Victor Ponta, în vederea încheierii unei alianţe între cele trei partide la alegerile locale.
„Am discuţii cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Victor Ponta în acest sens şi nu numai la Bucureşti”, a precizat Ciolacu, la B1 TV.
”Un plan economic alternativ”
El a reiterat că, împreună cu cei doi politicieni, a decis depunerea unei moţiuni de cenzură, menţionând, însă, că acest lucru nu se va întâmpla cât timp România se află în stare de alertă.
„Am convenit şi cu Victor Ponta şi cu Călin Popescu Tăriceanu să nu depunem o moţiune de cenzură de dragul de a depune o moţiune de cenzură şi de a răsturna acest guvern.
Să avem şi un plan economic alternativ pe care să venim şi să-l prezentăm nu în ultimul rând şi preşedintelui ţării. El este decidentul când se desemnează un nou prim-ministru, conform Constituţiei”, a adăugat Marcel Ciolacu.
În context, trebuie precizat că două date au fost propuse pentru alegerile locale din acest an în ședința Biroului Politic al PNL: 27 septembrie și 4 octombrie.
Se așteaptă decizia CCR
Nu poate fi, însă, luată o decizie până când CCR nu se va pronunța asupra competenței organizării alegerilor, după ce Parlamentul a decis amânarea alegerilor locale și prelungirea mandatulului aleșilor locali până la finalul anului.
Legea a fost modificată de PSD, UDMR, Pro România și ALDE astfel încât data alegerilor locale să nu mai fie stabilită de Guvern, ci de Parlament, prin lege organică.
PSD a introdus un amendament la ordonanța de guvern privind prelungirea mandatului aleșilor locali care prevede ca alegerile locale să fie organizate la șase luni de la încheierea stării de alertă.
Premierul Ludovic Orban a anunţat în urmă cu zece zile că alegerile locale ar putea fi organizate între finalul lunii septembrie și începutul lui octombrie iar cele parlamentare pe 6 decembrie, dacă evoluția epidemiologică o va permite.
Curtea Constituțională a amânat pentru 3 iunie pronunțarea privind sesizarea privind Legea referitoare la prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale și stabilirea datei alegerilor.