Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care atacă Ordonanța de Urgență emisă de Guvern cu o seară înainte de moțiunea de cenzură. Este vorba de acea măsură care pune pe picior de egalitate atât spitalele private cu cele de stat.
Potrivit, secretarului Arafat, aceste măsuri vor face ca spitalele private să declare multe cazuri ca fiind ”urgențe” pentru a-și scoate banii de la statul român.
Ce a transmis Raed Arafat?
”Impactul pe care il determina prevederile din noua ordonanta de urgenta a guvernului in ce priveste sectorul medical de urgenta este unul complex si care trebuie explicat pas cu pas.
Voi incepe in aceasta postare cu problema impactului asupra resursei umane care deserveste sistemul de urgenta. Aceasta este una rara, special pregatita si care este si deficitara. Lipsesc fondurile necesare ca sa putem suplimenta personalul la serviciile de ambulanta si la unitatile de primiri urgente, ca sa ajungem la cifrele optime. Pe de alta parte, se doreste deschiderea bugetului catre comercianti ca sa consume sume importante in detrimentul sectorului public la care lipsesc fondurile pentru a functiona in mod optim. Deci in loc sa suplimentam finantarea sectorului public noi o partajam cu comerciantii care vor scoate din ea si profitul lor”.
Numărul medicilor de urgență, în creștere lentă
”Totodata numarul medicilor de urgenta este in crestere lenta dar constanta. Medicii din unitatile de primiri urgente mai participa in mai multe orase la activitatea SMURD, fie ca medici pe masinile de terapie intensiva mobila sau ca medici pe elicopterele SMURD.
La momentul la care este incurajat sectorul comercial sa deconteze pe bugetul de stat consultatiile de urgenta si „suspiciunile” de cazuri critice, de fapt noi incurajam sectorul comercial sa creeze unitati de primiri urgente sau camere de garda ca sa acceseze sumele disponibile prin bugetul de stat si care sunt pana acum destinate exclusiv sectorului public.
Totodata, nimeni nu va impiedica secotrul comercial sa inceapa sa treaca pacientii care urmeaza sa le interneze prin camerele de garda si sa le efectueze analizele si investigatiile, declarandu-le ca si urgente, ca sa deconteze aceste sume direct de la bugetul de stat astfel incat sa realizeze profit maxim din fondurile obtinute ulterior de la casa de asigurari, sau din alte surse”.
Sectorul public medical este deficitar
”Implicit, sectorul privat va dori sa aiba medici de urgenta si asistenti cu experienta. De unde va recruta sectorul privat astfel de personal? Clar ca numai de la sectroul public care la randul sau este deficitar in ce priveste resursele umane.
Sa luam exemplul municipiului Bucuresti:
Daca spitalele private decid sa intre in aceasta afacere atractiva, ei vor incerca sa recruteze medicii de la spitalele publice precum Floreasca, Universitar, Elias, Pantelimon…etc.
Reducerea numarul medicilor si al asistentilor cu experienta in domeniul medicinii de urgenta din spitalele publice, va duce la un imapct pe ingrijirea pacientilor in sectorul public.
Astfel, este posibil sa nu mai poata Spitalulul Floreasca sa asigure medicii de pe ambulantele de terapie intensiva SMURD sau medicii care deservesc elicopterul SMURD. La fel spitalul Universitar si spitalul Bagdasar, este posibil daca pierd un numar de medici sa nu mai poata asigura medicii si asistentii de pe ambulantele SMURD pe care le deservesc.”
Personalul calificat, în scădere?
”Totodata, este posibil ca in UPU numarul personalului calificat sa scada ducand la disfunctionalitati grave. Acest lucru se adauga la pierderea unei parti din finantare catre comercianti, care au nevoie de sume care includ si profitul lor, ca ei sunt comercianti in final. Exemplul Bucurestiului poate sa se repete si in alte judete si municipii unde exista un sector privat interesat sau unde urmeaza sa apara furnizori privati in domeniul urgentei stiind ca ei pot accesa fondurile publice.
Cu alte cuvinte, deschiderea finantarii publice din bugetul de stat este asemanatoare unui borcan de miere deschis langa un urs, acesta nu va rezista pana nu-l consuma integral. Asa este si cu comerciantii in domeniul urgentei, ei vor vrea cu trecerea timpului o parte mai mare din bugetul de stat alocat sectorului public. Astfel de demers va duce la destabilizarea sectorului public, la imprastierea resursei umane si implicit la un impact negativ asupra pacientilor.
Prin permiterea accesului comerciantilor la bugetul de stat, se creeaza din start o forma de competitie pe banul public in defavoarea sectorului public de urgenta. Sumele per ansamblu nu vor creste, si chiar daca vor creste, cresterea nu va fi una mare iar pentru sectorul public va exista o singura directie, comparativ cu perioada dinaintea OUG emisa ieri, si anume directia pierderii treptate a finantarii in favoarea comerciantilor iar pe partea opusa, pentru comercianti tot o singura directie exista de la emiterea OUG, si anume aceea de obtinerea unor sume si a unui profit suplimentar la care nu au avut acces pana acum, in defavoarea sectorului public.
Cand implementam astfel de modificari radicale care afecteaza conceptia unui sistem vital, fara sa realizam macar un studiu de impact real care sa arate directia in care ne vor duce noile masuri, putem fi siguri ca modificarile nu au avut in vedere interesul pacientilori ci mai degraba interesele “altora” care au impus schimabrile pe cai ascunse si au realizat un asa zis “lobby” pe langa decidenti. In astfel de cazuri, unul ca mine nu are cum sa taca iar acesta este motivul pentru care nu ma voi lasa pana nu se anuleaza prevederile nocive din OUG care duc la liberalizarea sectorului de urgenta.”, a scris Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.