Daniel Barbu s-a născut la 21 mai 1957, în Bucureşti.

În 1980 a absolvit Facultatea de Istoria artei din Cluj-Napoca. A lucrat în cadrul Muzeului Satului (1980) şi al Muzeului Naţional de Istorie (1981 – 1986). Între 1987 şi 1992 a fost cercetător la Institutul de studii sud-est europene din cadrul Universităţii Bucureşti.

După 1989 a fost doctorand al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Fribourg, Elveţia; doctor în istorie al Universităţii Babeş-Bolyai (1991); doctor în filosofie, la Universitatea Bucureşti.

În perioada 1994 – 2000 a fost decanul Catedrei de Ştiinţe Politice al Universităţii Bucureşti, funcţie deţinută şi între 2002 şi 2004.

Între anii 1990 şi 1991 a fost directorul Editurii Meridiane din Bucureşti.

La data de 7 august 2012 a fost numit consilier pentru analiză politică al preşedintelui interimar Crin Antonescu, funcţie deţinută până pe 27 august 2012.

La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, liberalul Daniel Barbu a candidat din partea USL pentru un mandat de senator, obţinut, cu 48.779 de voturi, în Colegiul 5 din Capitală.

Printre domeniile sale de expertiză se numără Istoria comparată a civilizaţiilor europene, Modele sociale şi politice ale statului, Minorităţi şi grupuri confesionale în România, Politici europene etc.

Printre lucrările publicate se numără ‘Şapte teme de politică românească’ (1997); ‘O arheologie constituţională românească. Studii şi documente’ (2000); ‘Bizanţ contra Bizanţ. Explorări în cultura politică românească’ (2001); ‘Republica absentă. Politică şi societate în România postcomunistă’ (1999). AGERPRES