Premierul Victor Ponta a anunţat recent că Guvernul se gândeşte să crească salariul minim în mediul privat cu 14% în acest an. Este această măsură una care va ajuta economia sau dimpotrivă, scrie Economica.net
Multe state din Europa şi din lume impun un salariul minim pe economie, adică cea mai mică plată care se poate face pentru munca unui cetăţean într-un anumit interval de timp. Acesta este exprimat, de regulă, ca sumă brută, înainte de aplicarea taxelor şi impozitelor şi de diferitele contribuţii la asigurările sociale datorate de angajat.
În Statele Unite ale Americii guvernul federal impune un salariu minim, iar statele au dreptul de a impune, de asemenea, un salariu minim. În Europa, multe dintre ţările avansate au un salariu minim pe economie. Există şi excepţii. În Germania, Italia, Elveţia, Austria, Cipru şi ţările nordice, salariul minim se stabileşte prin negociere colectivă pe rarmură de economie, scrie Economica.net
n România, salariul de bază minim brut garantat în plată, aşa cum este el definit în lege, este de 700 de lei sau 158 de euro. În Luxembrug, acesta este de 1.800 de euro, de 1472 de euro în Belgia, de 1.462 de euro în Irlanda şi de 1.456 de euro în Olanda – acestea fiind şi ţările cu cel mai mare salariu minim. De cealaltă parte, bulgarii au un salariu minim de 148 de euro, balticii de la 230 la 290 de euro, polonezii, cehii, maghiarii şi solvacii de la 300 la 350 de euro. O hartă cu distribuţia salariului minim poate fi consultată aici.
Acum, Guvernul Ponta vrea creşterea salariului minim la 800 de lei, imediat ce legea bugetului este aprobată, şi la 1.000 de lei până în 2016. La un salariu brut de 800 de lei, salariul net primit de angajat este de 600 de lei, aplicând sistemul de calcul actual. Costul patronal ar creşte cu 127 de lei/lună sau 1.524 de lei/an.
Citeşte mai mult pe Economica.net