Guvernul pregătește nucleara într-un domeniu cheie. Este o mutare șoc a unui ministru. O instituție extrem de controversată s-ar putea desființa. S-a cerut părerea oamenilor din domeniu pe acest subiect. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a luat această decizie fără precedent.
Nimeni nu se aștepta la o asemenea răsturnare de situație. Secția Specială este aproape de desființare. Una dintre instituțiile cele mai controversate, apropiată de fostul ministru, Tudorel Toader, are zilele numărate. Cătălin Predoiu a luat însă o decizie în premieră.
Nu a desființat deocamdată Secția Specială. Acesta a cerut însă părerea magistraților pe acest subiect. „Ministrul Justiției îi consultă pe magistrați cu privire la cele mai importante modificări legislative, printre care și Secția Specială.
Într-un document trimis de ministrul Justiției către președinții de instanțe, magistraților le este cerută părerea cu privire la schimbările legislative referitoare la justiție, cuprinse în programul de guvernare prezentat de Cabinetul Orban la învestirea în funcție.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, le-a cerut magistraților, de exemplu, să spună dacă, în opinia lor, ar fi necesară desființarea SIIJ prin abrogarea actelor normative în baza cărora a fost înființată sau dacă ar considera oportună o reformare a acestei instituții.
În cazul în care magistrații aleg cea de-a doua cvariantă, Predoiu le cere să precizeze care anume ar fi modificările pe care ei le consideră oportune.
În același document, ministrul le mai cere șefilor de instanțe părerea cu privire la problemele sociale ale magistraților – salarizare, pensionare etc – și la alte aspecte ce țin de cariera în profesia juridică, precum organizarea învățământului la Institului Național al Magistraturii.
Ministrul de Justiție, Cătălin Predoiu, le-a promis magistraților că astfel de consultări transparente, cu privire la modificările legislative din justiție, vor deveni o practică curentă.
Secția Specială de investigare a magistraților funcționează sub umbrela Parchetului General. A fost înființată prin OUG și a devenit operațională în octombrie 2018, iar procurorul-șef al acestei noi secții are statut oarecum egal cu cel al șefilor parchetelor anticorupție (DNA) și antimafia (DIICOT). Până în 2018, magistrații erau anchetați la fel ca ceilalți demnitari, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
Printre cele mai importante dosare instrumentate de SIIJ sunt și cele deschise pe numele Laurei Codruța Kovesi, fost procuror-șef al DNA. Altfel, din totalul celor 849 de dosare înregistrate, 642 vizează activitatea judecătorilor!
Secția Specială a fost și unul dintre motivele scandalului dintre fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, și ex-premierul Viorica Dăncilă. Cearta a izbucnit după ce Birchall propus, în ședință de Guvern, ca activitatea procurorilor din Secția Specială să fie evaluată de Ministerul Justiției, propunere respinsă de Dăncilă.
Opoziția față de SIIJ i-a adus Anei Birchall și un conflict cu Lia Savonea. Președintele CSM a încercat, în repetate rânduri, să rezolve instalarea Adinei Florea la conducerea Secției Speciale, dar ședințele CSM au fost boicotate și decizia încă nu a fost luată”, spune jurnalistul Dan Andronic, conform evz.ro.