„Săptămâna trecută am adoptat bugetul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, sperăm noi ca în anul 2017 să putem recepţiona 862 de apartamente, dintre care 107 pentru specialiştii din sănătate, în special în mediul urban în această etapă. Pentru cei din mediul rural e o discuţie pentru autorităţile locale", a precizat Shhaideh la un post tv.
Ea a adăugat că chiria în locuinţele ANL se va calcula în funcţie de rangul localităţii şi de veniturile celui care beneficiază de această locuinţă ANL.
„Aici credem noi că am corectat marea nedreptate. Atunci când avem un om care are salariul minim pe economie, am impus ca indiferent de modul de calcul sau de valoarea care va ieşi din calculul acestei chirii, aceasta să nu depăşească 10% din veniturile familiei. Este o măsură care apără aceste categorii vulnerabile, aceşti oameni sunt la început de drum, nu au posibilităţile unei familii care are 20-30 de ani de viaţă şi merită această şansă din partea statului", a spus ministrul.
Potrivit oficialului MDRAPFE, în programul de guvernare sunt prevăzute să fie construite 2.500 de locuinţe ANL.
„În acest pachet avem pentru specialişti, deci pentru medici şi mai avem locuinţele de serviciu. Acolo unde o primărie are un teren şi doreşte să construiască cu sprijinul Ministerului Dezvoltării prin ANL pentru salariaţi, poate să vină cu acest teren şi să construim locuinţe de serviciu şi pentru aceştia", a punctat Shhaideh.