Taxa impusă firmelor care contestă în instanţă licitaţiile pentru contractele de achiziţii publice a fost redusă drastic, la mai mult de jumătate faţă de nivelul actual, printr-o nouă formulă de calcul,după ce Comisia Europeană a avertizat Guvernul că taxa actuală de 2% împiedică accesul la justiţie.
Ordonanţa prevede că firmele şi persoanele fizice care contestă în instanţă rezultatul licitaţiei vor plăti o taxă fixă stabilită în lei în funcţie de valoarea contractului plus un procentaj la suma care depăşeşte limita minimă valorică a respectivului contract.
Modificarea vine după ce Comisia Europeană (CE) a transmis Guvernului o serie de observaţii legate de noua legislaţie privind achiziţiile publice, adoptată în luna martie.
Legea privind achiziţiile publice a fost modificată de Executiv în primăvara acestui an, prin stabilirea unor noi reguli de atribuire a contractelor şi rezolvare a contestaţiilor.
Noua lege a introdus o taxă de timbru în cuantum de 2% din valoarea contractului pentru persoanele fizice şi firmele care contestă în instanţă rezultatul licitaţiilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, taxă stabilită de Guvern pentru a limita numărul de contestaţii care blochează proiecte, şi a prevăzut că instanţa poate constata nulitatea contractului în mai multe situaţii.
Cât costă
În urma acestor recomandări, Guvernul a stabilit o nouă formulă de calcul a taxei impusă pentru contestarea în instanţă a contractelor de achiziţie publică, prin care suma care trebuie plătită este diminuată drastic comparativ cu valoarea actuală, de 2% din valoarea contractului.
Astfel, pentru un contract de până la 40.000 lei inclusiv va fi achitată o taxă de 1% din această valoare, în timp ce pentru contracte cu o valoare cuprinsă între 40.001 lei şi 400.000 lei inclusiv, taxa va fi de 400 lei +0,1% din ceea ce depăşeşte 400.0001 lei.
Acelaşi sistem de calcul va fi aplicat şi pentru contractele cu o valoare superioară. Conform documentului guvernamental, pentru contracte cu o valoare cuprinsă între 400.001 lei şi 4 milioane lei inclusiv va fi plătită o taxă de 760 lei+0,01% din ce depăşeşte 400.001 lei, iar pentru contracte cu o valoare între 4.000.001 lei şi 40 milioane lei inclusiv va fi achitată o taxă de 1.120 lei+0,001% din ce depăşeşte 4.000.001 lei.
Pentru contestarea în instanţă a licitaţiilor aferente contractelor de achiziţie publică în valoare cuprinsă între 40.000.001 lei şi 400 milioane lei inclusiv va fi achitată o taxă de 1.480 lei+0,0001% din ce depăşeşte 40.000.001 lei, iar pentru contracte cuprinse între 400.000.001 lei şi 4 miliarde lei inclusiv se va plăti o taxă de 1.840 lei+0,00001% din ce depăşeşte 400.000.0001 lei.
Pentru contracte în valoare de peste 4 miliarde lei contestate în instanţă se va plăti o taxă fixă de 2.200 lei.
SURSA: Mediafax