Premierul Ludovic Orban a declarat că sâmbătă, în cadrul conferinţei cu prefecţii şi cu structurile implicate în lupta anti-COVID, va transmite un semnal ca toate centrele acreditate să facă teste COVID pentru cei care au sejururi planificate în Grecia.
Orban a menţionat că autorităţile elene au decis într-o şedinţă de guvern ca românii care trec prin vama Kulata – Promachonas să aibă obligatoriu un test COVID negativ făcut cu maximum 72 de ore înainte de momentul trecerii frontierei.
Peste 120 de centre acreditate să facă analizele
Întrebat vineri într-o conferinţă de presă la Prefectura Tulcea dacă cei care vor pleca marţi mai au timp să facă acest test în condiţiile în care centrele acreditate nu lucrează în weekend, Orban a spus: „Mâine dimineaţă, la ora 9,00, am convocat o conferinţă cu toţi prefecţii şi cu toate structurile implicate în lupta anti-COVID şi la această videoconferinţă va fi prezent şi domnul ministru Tătaru şi împreună vom transmite un semnal ca toate centrele care sunt acreditate, şi este vorba de peste 120 de centre acreditate să facă aceste analize, să efectueze aceste analize pentru cei care au sejururi planificate în Grecia”.
Începând cu data de 14 iulie, ora 6,00, toţi cetăţenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră prin punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas sunt obligaţi să prezinte un test molecular cu rezultat negativ privind infecţia cu SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înainte, altfel nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul grec, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe.
Obligativitatea formularului de localizare a pasagerilor
MAE a subliniat că obligativitatea completării formularului de localizare a pasagerilor (PLF/Passenger Locator Form) rămâne în vigoare, iar acesta trebuie completat cu minimum 24 de ore înainte de sosirea în Republica Elenă.
În context, trebuie precizat că guvernul Greciei a anunțat joi că e gata să reimpună restricțiile de circulație încă de lunea viitoare, după ce în ultima perioadă regulile pentru evitarea infecției cu Covid-19 au fost ignorate frecvent pe teritoriul țării.
Purtătorul de cuvânt al executivului a spus că guvernul este preocupat de numărul în creștere de cazuri din țările vecine din Balcani, precum și de turiștii care vin cu mașina prin Bulgaria – adică și de turiștii români.