Dreptul comun in materia executarii silite a creantelor bugetare, OG nr. 11/1996, constituie inca subiect de aprinse dezbateri, din cauza nenumaratelor interpretari aduse acestui text atat de catre doctrina, cat si de practicieni. OG nr. 26/2001 nu-si propune nici pe departe eliminarea confuziilor, insa aduce cateva elemente de noutate pe care vom incerca sa le sesizam in cele ce urmeaza.
Legiuitorul a renuntat la principiul privind plata datoriilor in ordinea vechimii, preferand satisfacerea cu prioritate a debitelor din anul curent. Totusi, nu se specifica ordinea in care se vor achita debitele din anul curent. In lipsa unei astfel de reglementari, consideram ca in cazul in care debitorul are mai multe datorii scadente in anul curent, sunt pe deplin aplicabile dispozitiile cu caracter de principiu cuprinse in art. 1110 Cod civil, potrivit carora debitorul are dreptul de a declara care este datoria pe care intelege sa o stinga. Noua ordine de plata a obligatiilor bugetare contine totusi un dezavantaj. Astfel, daca debitorul doreste sa puna capat curgerii majorarilor de intarziere aferente unor datorii bugetare din anii trecuti (majorari care in cele mai multe cazuri sunt mai impovaratoare decat debitul principal), nu o va putea face decat daca este la zi cu plata debitelor din anul curent. Regula este intarita si de finalul art. 8, potrivit caruia in cazul in care ordinea stabilita nu este respectata, creditorul bugetar procedeaza din oficiu la stingerea datoriilor, in conformitate cu ordinea de plata mai sus precizata, instiintandu-l despre aceasta si pe debitor.
Art. 13 contine si el o modificare importanta. Astfel, daca potrivit fostei reglementari cota majorarii de intarziere pentru obligatiile bugetare se stabilea prin corelare cu rata medie a dobanzii pe piata interbancara la care se puteau adauga inca cel mult 20 de puncte procentuale, actualmente aceasta cota se stabileste prin corelare cu taxa oficiala a scontului stabilita de BNR, eliminandu-se posibilitatea adaugarii celor 20 de puncte procentuale.
O alta modificare importanta este adusa prin noul continut al art. 13 indice 1. Vom observa instituirea unui nou regim sanctionator, stabilit dupa cum suma datorata se retine sau nu la sursa. Astfel, nevirarea sumelor calculate si retinute la sursa se sanctioneaza cu o penalitate de 10% din suma retinuta si nevirata intr-un termen mai mare de 30 de zile. Dispozitia era cuprinsa si in fostul text; totusi noutatea consta in faptul ca, potrivit alineatului 2, aceasta penalitate se aplica si pentru platitorii de venituri realizate in Romania de persoanele fizice si juridice nerezidente, in cazul neretinerii impozitului de la aceste persoane. Se stie ca, de curand, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 101/ 2001 cu privire la neconstitutionalitatea art. 6 alin. 3 din OG nr. 83/1998 care instituia o penalitate de 100% pentru neretinerea la sursa a impozitului pe veniturile realizate de nerezidenti, cu motivarea ca, in realitate, o astfel de penalitate constituie o confiscare nelegala. Luand act de Decizia Curtii Constitutionale, legiuitorul a inlocuit penalitatea de 100% cu cea de 10%, instituind astfel un regim sanctionator general aplicabil pentru toate sumele datorate prin retinere la sursa.
Pe de alta parte, potrivit alin. 3 al art. 13 indice 1, „plata cu intarziere a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor venituri bugetare, cu exceptia majorarilor de intarziere, a penalitatilor si a amenzilor se sanctioneaza cu o penalitate de 0,5% pentru fiecare luna si/sau pentru fiecare fractiune de luna de intarziere, incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care acestea aveau termene de plata”. Se observa ca in acest caz penalitatea se aplica pentru plata cu intarziere a obligatiilor bugetare, si nu pentru nevirarea sumelor calculate si retinute la sursa. Din coroborarea celor doua texte care instituie cele doua categorii de penaliatti se nasc unele intrebari: Este posibila cumularea celor doua tipuri de penalitati? Altfel spus, exista situatii in care organele de control sa poata aplica pentru aceeasi obligatie bugetara ambele categorii de penalitati? Evident ca intrebarea vizeaza exclusiv impozitele cu retinere la sursa, deoarece doar in acest caz putem discuta de cumul. Opiniile sunt impartite. Unii sustin, pe buna dreptate, ca aplicarea cumulata a celor doua penalitati constituie o incalcare a bine cunoscutului principiu formulat de doctrina si consacrat de jurisprudenta, si anume acela ca aceeasi fapta nu poate fi sanctionata de doua ori. Se mai sustine, de asemenea, ca cele doua penalitati vizeaza doua categorii diferite de impozite: 10% se aplica doar pentru impozitele cu retinere la sursa, in timp ce 0,5% pentru celelalte obligatii bugetare. Astfel cumulul ar fi imposibil.
Guvernul creeaza un precedent periculos
Altii, din contra, considera posibil cumulul, intemeindu-si opinia in special pe textul art. 13 indice 1 alineat 3, teza finala potrivit careia „penalitatea de intarziere (de 0,5%) nu inlatura obligatia de plata a majorarilor de intarziere si/ sau a penalitatilor”. In aceasta viziune, mentiunea „si/sau a penalitatilor” nu poate avea in vedere decat cealalta penalitate stabilita la alineatul 1, si anume aceea de 10%, deci textul ar permite aplicarea concomitenta a celor doua tipuri de penalitati.
In alta ordine de idei, remarcam dispozitiile art. II din OG nr. 26/2001, potrivit carora debitorii sunt obligati sa depuna pana la data de 15.11.2001, declaratii-inventar privind impozitele, taxele si contributiile din anii precedenti, aflate in sold la data de 31.12.2000 si neachitate pana la data de 30.09.2001. Alineatul II al aceluiasi articol prevede ca prescriptia dreptului de a cere executarea silita a obligatiilor cuprinse in declaratiile inventar se intrerupe la data de 30.09.2001, dupa aceasta data urmand sa curga un nou termen de prescriptie.
Altfel spus, perioada scursa de la data scadentei datoriilor bugetare pana la data de 30.09.2001 nu mai poate fi folosita de catre societati la calculul prescriptiei, urmand ca de la aceasta data sa curga un nou termen de prescriptie.
Practica intreruperii termenelor de prescriptie cu ajutorul actelor normative poate constitui un precedent nefast. Totodata, o practica a intreruperii repetate a termenelor de prescriptie prin acte normative ar putea conduce teoretic la o adevarata imprescriptibilitate a creantelor bugetare. Nu putem insa sa nu remarcam faptul ca intreruperea cursului prescriptiei nu opereaza decat daca debitorii depun declaratiile inventar cuprinzand sumele restante. Altfel spus, nedepunerea declaratiilor inventar nu conduce la intreruperea prescriptiei. Desi o astfel de concluzie nu este prevazuta expresis verbis, totusi textul art. II alin. 1 si 2 nu lasa loc interpretarilor.    

Plata datoriilor, istorie si prezent

Inainte de a fi modificat, art. 8 al OG nr. 11/1996 prevedea urmatoarea ordine de plata a datoriilor bugetare:
a) obligatiile de plata restante in ordinea scadentei si majorarile de intarziere aferente acestora, datorate potrivit legii;
b) obligatiile de plata curente datorate pentru primul termen de plata imediat urmator;
c) obligatiile de plata cu termene de plata viitoare.
Actualul text al art. 8 introdus prin OG nr. 26/2001 aduce urmatoarele modificari in ceea ce priveste ordinea de plata a datoriilor bugetare:
a) obligatii bugetare cu termene de plata in anul curent;
b) obligatii bugetare reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri bugetare datorate si neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, in ordinea vechimii, pana la lichidarea integrala a acestora;
c) majorari de intarziere si penalitati de intarziere aferente obligatiilor prevazute la lit. b;
d) obligatii bugetare cu termene de plata viitoare.