Guvernul se clatină! Se cere demisia urgentă a doi miniştri cheie. Acuzaţii la nivel înalt. Despre cine este vorba

Premierul României Viorica Dăncilă a fost solicitată de preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, să demită de urgenţă doi miniştri cheie din Guvern.

Este vorba de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care ar fi mințit că nu are CE bani suplimentari pentru finanțarea spitalelor regionale de urgență. Buda cere și demiterea ministrului Rovanei Plumb, potrivit Mediafax.

 

 

Daniel Buda a declarat, duminică, într-o conferință de presă că cere demiterea miniștrilor Rovana Plumb, responsabilă cu absorbția fondurilor europene, precum și a Sorinei Pintea.

 

 

”Sorina Pintea a spus în 26 noiembrie 2018 că spitalele regionale se vor face, că s-au solicitat bani de la CE dar i s-a comunicat că nu are CE alte resurse financiare. Eu am cerut CE în 3 decembrie 2018 Corinei Crețu să îmi comunice dacă a existat o cerere scrisă din partea Guvernului României în vederea suplimentării fondurilor pentru construirea acestor spitale. În 20 decembrie, în răspunsul Corinei Crețu se arată că pot fi disponibilizate sume din partea CE dar că, până în prezent, CE nu a primit solicitarea de suplimentarea fondurilor. Punând cele două declarații cap la cap, suntem în fața unei minciuni inadmisibile la nivel guvernamental, drept pentru care cer public Vioricăi Dăncilă să o demită de îndată pe ministrul Sorina Pintea și pe Rovana Plumb, deținătoarea portofoliului care se ocupă de absorbția fondurilor europene”, a spus Buda.

 

 

Potrivit acestuia, este inadmisibil ca de la înălțimea funcției de ministru, să spui în spațiul public că Guvernul, Ministerul Sănătății, a solicitat fonduri suplimentare de la CE iar Comisia i-a spus că nu are fonduri, când, de fapt, nu a fost făcută nici măcar o simplă cerere la CE.

 

 

”Le spun celor de la PSD să nu se joace cu sănătatea românilor, se moare cu zile în spitale”, a subliniat eurodeputatul PNL.

 

 

De asemenea, Daniel Buda a mai solicitat Guvernului să ia toate măsurile necesare astfel încât să fie transferat proiectul spitalului regional de urgență de la Cluj de la nivelul MS către Consiliul Județean Cluj pentru a putea fi început și finalizat.

 

 

”În decembrie 2018, comisarul european Corina Crețu a răspuns că Programul Operațional Regional poate fi modificat la cererea autorităților naționale. CJ Cluj a solicitat Guvernului să modifice ghidul de finanțare, astfel încât să poate co-finanța proiectul spitalului regional de urgență de la Cluj”, a conchis Buda.