Ministerul Finanţelor Publice s-a împrumutat din nou de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu o maturitate reziduală de 49 luni, la un randament mediu de 0,24% pe an, potrivit datelor transmise de BNR.
Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat 338 de milioane de euro de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu o maturitate reziduală de 49 luni, la un randament mediu de 0,24% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 200 de milioane de euro, iar băncile au subscris 773,3 milioane de euro. Obligaţiunile au o maturitate reziduală de 4,1 ani, o rată a cuponului de 1%, şi o dobândă cumulată de 45,21 euro/titlu şi sunt destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial.
Valoarea nominală totală a emisiunii poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia. Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni este de 5.000 de euro.
Obligaţiunile de stat cu cupon denominate în euro pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice.