România va ajunge anul viitor pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte reducerea inflaţiei, arată Cristian Socol(foto), consilierul premierului Victor Ponta, într-o analiză publicată de contributors.ro.
Potrivit Eurostat, indicele armonizat al preţurilor de consum în România se va cifra, anul viitor, la 2,5%, în condiţiile în care, în 2009, inflaţia a fost de 5,6%. Astfel, dinamica ratei inflaţiei în perioada 2009 – 2014 arată că România a consemnat o reducere de 3,1 puncte procentuale în perioada menţionată, cea mai mare scădere din rândul statelor Uniunii Europene.
De altfel, potrivit consilierului prim-ministrului, şi Raportul asupra Inflaţiei elaborat de Banca Naţională a României arată că rata de creştere a preţurilor va coborî la minime istorice în 2014. ‘În august 2014, România va ajunge la un minim istoric de 1,36% variaţie medie anuală, ceea ce este sub obiectivul de stabilitate a preţurilor stabilit de Banca Centrală Europeană de 2% inflaţie pe an. Chiar am putea intra în zona periculoasă a unor inflaţii prea mici, cu efecte macroeconomice perverse’, subliniază Cristian Socol.
Sursa citată explică, în context, că balanţa riscurilor cu privire la factorii ce influenţează inflaţia înclină puternic spre reducerea acesteia anul viitor, presiuni de scădere a ratei de creştere a preţurilor fiind deficitul de cerere, o inflaţie importată mai mică, reducerea preţului petrolului pe pieţele mondiale (conform cotaţiilor futures), cererea redusă de energie, reducerea TVA la alimente şi un an agricol normal.
Cristian Socol menţionează, în acest sens, prognoza de toamnă a Comisiei Europene (publicată la începutul aestei luni – n.r.) care confirmă ca România are un puternic proces dezinflaţionist (reducere a ratei inflaţiei).
‘Astfel, dacă ne uităm la dinamica ratei inflaţiei după metodologia UE, observăm că România va atinge anul viitor cea mai bună performanţă din UE în reducerea ratei inflaţiei din perioada postcriză (2009/2014). Estimările sunt în linie cu analizele publicate de Banca Naţională a României cu privire la atingerea în 2014 a unor minime istorice ale ratei inflaţiei’, precizează Cristian Socol.
Potrivit previziunilor de toamnă publicate în 5 noiembrie de Comisia Europeană, nivelul estimat al ratei anuale a inflaţiei în 2013 este de 3,3%, în 2014 rata inflaţiei ar urma să scadă la 2,5% pentru ca, în 2015, acest indicator să ajungă la 3,4%. În primăvară, Comisia Europeană estima că nivelul ratei anuale a inflaţiei pentru 2013 se va situa la 4,3%, iar în 2014 la 3,1%
Agerpres