După eliminarea taxei de mediu a explodat înmatricularea maşinilor cu volan pe dreapta. Dacă în 2015 şi 2016 s-au omologat puţin peste 11.000 de maşini cu volan „pe partea cealaltă”, în ultimele 17 luni, peste 39.000 de autoturisme de acest gen au fost înmatriculate în România.

Odată cu explozia numărului de maşini cu volan pe dreapta înmatriculate în România a crescut şi numărul accidentelor în care sunt implicate astfel de autovehicule.
În ultimul an, oficialii guvernamentali, autorităţile din subordinea Ministerului Transporturilor, reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Autorităţii de Supraveghere Finaciară şi cei din cadrul Poliţiei Române, au discutat despre o lege care să să interzică circulaţia maşinilor cu volan pe dreapta în România, sau despre identificarea unor soluţii prin care să fie redus numărul accidentelor produse de aceste maşini pe teritoriul României.
Ministerul Transporturilor, prin Registrul Auto Român (RAR) a încercat o primă modificare privind completarea reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere. Mai exact, odată cu Art. II din Legea nr. 109/2018 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000, au fost actualizate unele prevederi tehnice privind emisiile poluante, mase şi dimensiuni, echiparea cu centuri de siguranţă, sistemul de încălzire şi au fost completate prevederile aplicabile autovehiculelor cu postul de conducere pe partea dreaptă provenite din alte state decât cele membre ale Uniunii Europene.

 

Directorul general al Registrului Auto Român ne-a explicat că noua modificare intră în vigoare la 15 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. „Dezbaterea privind aceste modificări s-a încheiat la sfârşitul lunii iulie. Noile modificări vizează maşinile cu volan pe dreapta. Odată cu aprobarea acestor modificări, maşinile care vor veni din afara Uniunii Europene, dacă au volan pe dreapta, nu primesc omologare”, ne-a declarat George Dincă, directorul general al RAR,.
Ce se va întâmpla, 
după ieşirea Marii Britanii din UE?
În prezent, aproximativ 90% dintre maşinile cu volan pe dreapta înmatriculate în România provin din Marea Britanie. Oficialul RAR ne-a explicat și ce se va intampla după ieşirea Marii Britanii din UE cu autoturismele de acest fel care vor dori să intre în România, dacă vor mai avea voie să intre pe teritoriul Romaniei şi în ce condiţii. „Conform legii, după ieşirea Marii Britanii din UE, maşinile cu volan pe dreapta, înmatriculate în Marea Britanie, vor avea o perioada limitată pentru a circula pe teritoriul României. După intrarea în vigoare a legii conform căreia nu mai au dreptul să fie înmatriculate la noi maşinile non UE cu volan pe dreapta, autovehiculele cu volan pe partea dreaptă deja înmatriculate vor circula ca şi până acum pe teritoriul României. Doar în cazul în care posesorii acestora vor opera modificări asupra maşinilor, care presupun reomologarea, atunci vor fi nevoiţi să mute volanul de pe partea dreaptă pe partea stângă. Un exemplu ar fi înlocuirea motorului. Este o operaţiune care presupune reomolgarea la RAR. Orice modificare a autovehiculului se va face doar în service-uri autorizate RAR”, a explicat George Dincă pentru Capital.

Anul trecut, directorul RAR explica și că interzicerea maşinilor cu volan pe dreapta ar putea deveni posibilă abia după ieşirea efectivă din UE a Marii Britanii, cel mai mare stat european unde se circulă pe partea stângă a carosabilului.

BAAR: Există soluţii chiar şi înainte de ieşirea Marii Britanii din UE

Şi Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) a avut întâlniri cu oficialii RAR pentru rezolvarea problemei mașinilor cu volan pe dreapta. Mădălin Roșu, președintele BAAR, declara revistei Capital că mașinile cu volan pe dreapta sunt adevărate bombe pe roți. „Problema nu se pune neapărat în sensul interzicerii. Dar un set de reglementări mult mai stricte ar fi foarte util. Nici în Germania nu te resping, însă ca să obţii certificatele de conformitate este un chin . Trebuie să faci faci o mulţime de modificări. Oglinzile trebuie schimbate, farurile trebuie schimbate, plus altele. Să nu uităm că, orice ar fi, riscurile sunt majore. Când conduc cu volan pe dreapta, nu am vizibilitate în depăşire. E un lucru cât se poate de banal”, preciza directorul BAAR.