Reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) cer Guvernului să permită redeschiderea centrelor de tratament balnear şi a piscinelor interioare, motivând că acestea contribuie la creşterea imunităţii şi, implicit, la scăderea riscului ca oamenii să se îmbolnăvească de COVID-19 şi de alte boli.
Prin faptul că piscinele şi staţiunile balneare rămân închise, Guvernul face de fapt mult mai rău decât bine, în condiţiile în care majoritatea celor care fac astfel de tratamente sunt pensionari, iar lipsa acestor proceduri duce la deteriorarea stării lor de sănătate, susţin reprezentanţii OPTBR.
40% dintre turiştii din staţiunile balneare vin prin Casa Naţională de Pensii
„Turismul balnear aduce în staţiunile balneare circa un milion de turişti. Circa 90 – 95% sunt cetăţeni români. Dintre aceştia, 40% sunt cei care vin prin Casa Naţională de Pensii, deci oameni vulnerabili. Aceşti oameni sunt foarte serioşi şi sunt foarte corecţi în ceea ce priveşte igiena şi purtatul măştii. Aceşti 40% sunt oameni de peste 65 de ani cărora pur şi simplu li se prelungeşte viaţa, trăiesc mai mult datorită tratamentelor balneare. Ceilalţi vin la tratamente unii pentru prevenţie, alţii vin în zonele de spa şi wellness pentru relaxare”, a declarat Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR.
Peste jumătate dintre cei care vin în staţiuni balneare depind de aceste tratamente, având în vedere că starea lor de sănătate a involuat în cele două luni în care a fost stare de urgenţă în România, mai spune acesta.
„Riscul de contaminare cu COVID a oamenilor care vin în staţiuni balneare este minim, însă riscul de a dezvolta complicaţii ale bolilor pe care le au, de a dezvolta boli noi sau de a li se accentua disfuncţiile, dizabilităţile este maxim. Gândiţi-vă că cei peste 65 de ani au fost restricţionaţi timp de două luni să iasă din casă, ei nu s-au mişcat, nu au respirat aer proaspăt, starea lor de sănătate a involuat în cele două luni şi au nevoie ca de aer de aceste tratamente balneare”, a arătat, la rândul său, Mihaela Cucu, preşedintele Comisiei medicale din cadrul organizaţiei.
„Cel mai bun loc unde ne putem duce este o staţiune balneară sau o staţiune climaterică (…) toată populaţia este expusă stresului”
În plus, Janos Fulop-Nagy, prim-vicepreşedintele OPTBR, a precizat că şi oamenii tineri şi activi au o nevoie foarte mare de centre de relaxare şi să respire aer curat, departe de marile oraşe poluate.
„Începutul de secol XXI în care trăim este plin de boli ale civilizaţiei. Suntem stresaţi, nervoşi, expuşi la tot felul de acţiuni ale mediului în care trăim, ne îmbolnăvim cu nervii, cu sufletul, cu aparatul respirator, din cauza poluării. Cel mai bun loc unde ne putem duce este o staţiune balneară sau o staţiune climaterică, cu aer curat, să ne relaxăm. Cam aşa ar trebui să gândim, că toată populaţia este expusă stresului. Odată şi odată, aceşti oameni vor ajunge să fie spitalizaţi”, a susţinut el, potrivit Agerpres.
În aceste condiţii, turiştii se duc pentru astfel de servicii în Bulgaria sau în alte ţări din regiune, a adăugat Fulop-Nagy.
„Nu există în acest moment nicio raţiune de niciun fel ca staţiunile balneare să fie închise. România este singura ţară din Uniunea Europeană unde sunt închise staţiunile balneare, centrele de tratament şi piscinele interioare”, a subliniat Nicu Dumitrescu.
El a completat că multe dintre companiile din acest sector sunt aproape de insolvenţă şi faliment, iar specialiştii care s-au format în domeniu au început să plece din ţară.
„Am trimis două adrese Guvernului, una la începutul lunii iulie şi alta la finalul lunii august, dar nu am primit niciun răspuns, niciun feed-back. Nu cunoaştem motivele pentru care încă nu funcţionăm, pentru că este dovedit ştiinţific faptul că virusul nu se propagă prin apă”, a atras atenţia preşedintele OPTBR.