Guvernul spaniol urmează să actualizeze săptămâna viitoare cadrul macroeconomic estimat şi principiile programului de stabilitate înainte de a-l trimite la Bruxelles. Potrivit unor surse consultate duminică de Europa Press, guvernanţii estimează că, în perioada 2014-2015, vor apărea 650.000 de noi locuri de muncă, astfel că rata şomajului la nivelul întregii ţări va scădea sub 25%.
Aceste previziuni legate de rata şi numărul şomerilor, unul dintre cele mai grave efecte ale crizei economice din Spania, sunt posibile, susţin guvernanţii de la Madrid, datorită faptului că anul acesta, PIB-ul ţării va creşte cu aproximativ 1,2%, iar nivelul maxim de creştere s-ar putea ridica la chiar 1,8% în 2015, astfel că rata medie de creştere macroeconomică se va situa la 1,5% în cei doi ani.
Pentru susţinerea acestor previziuni, guvernul conservator de la Madrid are încredere ca menţinerea dinamicii exporturilor, relansarea consumului privat şi îmbunătăţirea situaţiei investiţiilor să contribuie la creşterea economiei spaniole, la echilibrarea situaţiei din sectorul construcţiilor şi la investiţii brute de capital fix. Toate acestea vor favoriza încasări mai mari la buget, astfel că vor fi respectate ţintele de deficit fără să fie nevoie de noi reduceri bugetare, mai arată guvernanţii.
SURSA: Agerpres