Guvernul a suplimentat bugetele Ministerului Justiţiei, SIE şi STS cu aproape 36 milioane lei pentru plata majorării contribuţiilor la pensii.
Ministerul Justiţiei a primit pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor de la Fondul de Rezervă 29 milioane lei, iar din suma globală prevăzută în bugetul Ministerului Finanţelor s-au acordat 4,78 milioane lei Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi două milioane lei Serviciului de Informaţii Externe.
Pentru angajaţii din aceste sisteme, până la adoptarea noii Legi a pensiilor, contribuţia la pensii era de 5%, însă din 2011 s-a majorat la 10,5%, diferenţa fiind acoperită de Guvern prin aceste suplimentări, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.