Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, spune că a realizat o evaluare cu privire la Inspecţia Muncii, iar rezultatele ar indica faptul că această instituţie nu mai are cum să fie reformată. Soluţia: desfiinţarea şi reînfiinţarea cu o altă organigramă şi concursuri pentru posturile cheie.
Violeta Alexandru îi critică pe cei din Inspecţia Muncii pentru că par indiferenţi la solicitările premierului Orban, în schimb sunt „experţi în prezentare de statistici”.
„Mă interesează să creez cadrul corect pentru cei care vor să facă ceva, să iasă din starea de confort și să muncească cu rezultate vizibile”, mai transmite ministrul Muncii.
Mesajul integral al Violetei Alexandru despre posibila desfiinţare a Inspecţiei Muncii
„Evaluarea mea – pe care tocmai am terminat-o – cu privire la Inspecția Muncii îmi arată că această instituție nu poate fi reformată prin decizii punctuale. Trebuie desființată și reînființată cu o altă organigramă și cu organizarea de concursuri pentru posturile cheie. Am încercat o serie de schimbări. Nu merge.
Păcat de cei care muncesc în această instituție.
Inspecția Muncii și-a votat, prin Parlament, o lege de funcționare. Tot acolo trebuie schimbată. Când se va putea.
Mă uitam la cât sunt de indiferenți după ultima solicitare a Prim-Ministrului de a intensifica acțiunile de control pe Covid. Sunt, în schimb, experți în prezentare de statistici. Mi-am format ochiul în a depista tacticile administrației, una dintre ele fiind aceea de a te “împacheta” prin prezentarea de statistici, situații. Pentru cine se lasă împachetat.
Nu sunt interesată să leg prietenii în administrație. Nu susțin pe nimeni dacă nu face treabă; mă interesează să creez cadrul corect pentru cei care vor să facă ceva, să iasă din starea de confort și să muncească cu rezultate vizibile.
E cam târziu pentru România să rateze și acest an fără să se facă treabă”, este mesajul postat de ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.