Oficialii TAROM au reușit performanța impresionantă de a înregistra pierderi de peste 28 milioane lei, în prima jumătate a acestui an, valoarea pagubei produsă pe tot parcursul anului trecut. Bugetul de venituri şi cheltuieli prevede pentru primele șase luni ale anului o pierdere de 3,4 milioane lei.
La finalul primului trimestu, TAROM înregistra pierderi de aproximativ 50 milioane lei. Oficialii TAROM au explicat că aceste pierderi au fost generate de problemele tehnice care au condus la anularea sau întârzierea anumitor curse, determinând astfel plata unor penalităţi.
Dacă tot zboară în pierdere, tehnocrații de la TAROM se pregătesc să „toace“ încă aproximativ un milion de euro pe servicii de consultanță externă în vederea întocmirii unui așa zis plan de restructurare, care să folosească inclusiv la fundamentarea planului de administrare final, (document ilegal pentru că ordonanța 109/2011 privind guvernanța corporativă nu prevede posibilitatea întocmirii unui plan temporar).
Membrii Consiliului de Administrație TAROM sunt plătiți din banii companiei pentru a întocmii un astfel de plan, fără ajutor extern și fără a angaja cheltuieli de 1 milion de euro pentru TAROM. Mai mult, surse oficiale ne-au declarat că aprobarea dată de Consiliul de Administrație și de Adunarea Generală a Acționarilor TAROM în data de 6 august, în ședința ținută la sediul Ministerului Transporturilor, în vederea angajării consultanței externe de 1 milion de euro, s-a făcut fără existența unei note de fundamentare, care trebuie întocmită și asumată de CA-ul de la TAROM.
Conducerea TAROM ascunde sub preș probleme grave privind starea necorespunzătoare a aeronavelor, conflicte de interese și ia apărarea, prin directorul comercial Costin Ciotec, angajaților de la departamentul vânzări, care favorizează achiziția de bilete unor agenții de turism „privilegiate“, cărora li se oferă bilete sub prețul oferit de propriile agenții ale operatorului aerian atât din țară cât și din strănătate. Dovada gravității situației existente la TAROM și a tensiunilor interne acumulate în ultimele luni poate fi ușor observată în planurile de restrângere a operării și activității prin închiderea agențiilor externe și prin concedieri.
Mai mult, oficialii TAROM au uitat în sertare sau au aruncat la coșul de gunoi, adresa Sindicatelor Personalului Navigant din cadrul companiei și a Sindicatului Însoțitorilor de Bord din România privind riscul de dezastru iminent la operatorul aerian național.
Am primit la redacție o adresă din partea Sindicatului Personal Navigant și a Însoțitorilor de Bord din România, trimisă conducerii executive TAROM, la sfârșitul lunii iulie, în care se specifică că aeronavele prezintă anumite stări necorespunzătoare.
„Dorim să vă aducem la cunoștină aspecte grave, legate de starea tehnică necorespunzătoare a aeronavelor TAROM și de probleme tehnice recurente, care afectează activitatea operațională și generează implicit întârzieri multiple, motiv pentru care gradul de încredere pe care pasagerii îl manifestă în compania națională a scăzut îngrijorător.
Atragem atenția pe această cale că activitatea membrilor echipajului de cabină la bordul aeronavelor, în aceste condiții anormale, este afectată din cauza nemulțumirilor tot mai dese în rândul pasagerilor. Aceștia sunt deranjați de lipsa de informare, de îndelungi așteptări, disconfort fizic și psihic, precum și de lipsa unor soluții optime în cazul rerutărilor sau transferului către destinațiile dorite și manifestă toate aceste nemulțumiri în fața membrilor echipajului. (…) Vă rugăm să luați decizii și măsuri de îmbunătățire a activității companiei TAROM, astfel încât să putem efectua zborurile la cele mai înalte standarde de siguranță“, se precizează în adresa sindicatelor transmisă oficialilor TAROM.
Ministerul Transporturilor și TAROM ignoră avertismentele
Am solicitat Ministerului Transporturilor și conducerii companiei TAROM, în baza legii nr. 544 din 2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, să ne precizeze care este răspunsul acestora la sesizarea Sindicatului Personal Navigant și Sindicatului Însoțitorilor de Bord din România, de la sfârșitul lunii iulie, privind starea tehnică necorespunzătoare a aeronavelor TAROM și siguranța pasagerilor. Totodată, am cerut oficialilor TAROM să ne explice care sunt deciziile de îmbunătățire a activității companiei TAROM astfel încât să se poată efectua zborurile la cele mai înalte standarde de siguranță.
Se pare că oficialii Ministerului Transporturilor și TAROM au intrat în „silenzio stampa“. Până la data publicării articolului, oficialii MT și TAROM, plătiți din bani publici, nu au răspuns celor două întrebări privind siguranța pasagerilor. Situaţia la care a ajuns compania TAROM după patru luni de la avertisment sugerează faptul că nu s-au luat măsuri şi mai ales nimeni nu este responsabil de situaţia actuală
Sorin Buşe recunoaște că avioanele au probleme
La începutul lunii octombrie, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, recunoaştea că avioanele TAROM au probleme tehnice. În ultima perioadă, aeronavele TAROM au înregistrat mai multe defecțiuni care au însemnat întârzieri sau anularea mai multor curse. Potrivit unui raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, în 2015, întârzierile aeronavelor TAROM au însemnat o gaură în bugetul companiei aeriene de aproximativ un milion de euro. Mai mult, Sorin Bușe, în urmă cu două săptămâni, a efectuat o vizită inopinată la Direcţia Tehnică a operatorului aerian, unde se efectuează activităţi de mentenanţă şi reparaţii.
Pentru evitarea întârzierilor sau anulări ale curselor, oficialul MT a cerut implementarea unor măsuri privind activităţi de control care includ și verificări în plus ale aeronavelor, la intervale mai mici de timp, precum şi efectuarea unor noi audituri de siguranţă la lucrările de întreţinere.