"Acest acord nu conţine date exacte, ci scopuri şi principii bine stabilite. Acordul de astăzi are la bază o decizie a Guvernului Ungariei, care presupune ca până în 2014 executivul de la Budapesta să aloce patru miliarde de forinţi care să fie puşi la dispoziţia universităţilor Sapientia şi Partium, în aşa fel încât scopurile şi obiectivele să fie îndeplinite aşa cum ne-am dorit cu toţii. Această zi este una de mare succes pentru Ungaria, deoarece prin acest acord Ungaria dovedeşte că este în stare să înfiinţeze o universitate maghiară în afara graniţelor statului ungar", a afirmat Viktor Orban, potrivit Agerpres.
Rectorul Universităţii Sapientia, David Laszlo, a subliniat că prin fondurile care vor fi alocate de Guvernul Ungariei cele două universităţi, Sapientia şi Partium, vor continua practic investiţiile începute la Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc şi Oradea.
Proiectele de dezvoltare ale Universităţii Sapientia reprezintă construirea noii clădiri la Cluj-Napoca, în valoare de 300 milioane de forinţi, la Târgu Mureş se va construi un cămin studenţesc cu 240 de locuri, iar al Miercurea Ciuc se va extinde clădirea universităţii cu laboratoare de biotehnologii.
În Universităţile Sapientia şi Partium învaţă peste 3.000 de studenţi, dintre care 1.000 la Târgu Mureş.
Sapientia vrea finanţare şi de la statul român
Rectorul Universităţii Sapientia, David Laszlo, a declarat că speră într-o finanţare a instituţiei de învăţământ atât din partea statului român, cât şi din partea statului ungar.
"Universitatea noastră a fost acreditată în februarie acest an. Numai universităţile acreditate au posibilitatea să obţină finanţări de stat. Până acum am câştigat o serie de granturi de cercetare finanţate din surse europene prin intermediul statului român (…) Am obţinut multe fonduri din cercetări, dar le-am utilizat pentru dotarea laboratoarelor. Avem 1 milion de dolari din Japonia, investiţi într-un laborator în care se efectuează cercetări al nivel mondial (…) Dar statul, Ministerul Educaţiei, nu a contribuit la finanţarea universităţii noastre", a arătat David Laszlo.