Premierul desemnat a început marţi dimineaţă consultările cu partidele din Coaliţie pentru a stabili componenţa Executivului, el declarând că primul său obiectiv este formarea “cu celeritate” a Guvernului, fiind conştient de “impactul negative” asupra administrării ţării al oricărei forme de provizorat.
Şi liderii Coaliţiei de guvernare s-au pronunţat pentru o învestitură rapidă a noului Cabinet, chiar fostul premier şi preşedinte PDL, Emil Boc, spunând că obiectivul Coaliţiei este ca noul cabinet să fie învestit până joi. Dacă se păstrează calendarul, miniştrii care vor fi propuşi în noul Guvern ar putea fi audiaţi marţi şi miercuri în comisiile reunite ale Parlamentului.
Întârzieri ar putea apărea dacă partidele din arcul guvernamntal nu vor reuşi să cadă de acord asupra noilor nume din componenţa Executivului. Dacă UDMR şi UNPR merg pe mâna foştilor miniştri, la PDL discuţiile sunt aprinse.
Astfel, până acum, liderii UNPR au avansat lista finală de miniştri, ei menţinând cele două portofolii: Apărarea – Gabriel Oprea şi Externe – Cristian Diaconescu. În plus, cei doi miniştri neafiliaţi politic, Cătălin Predoiu – Justiţie, şi Leonard Orban – Afaceri Europene, urmează să-şi menţină portofoliile.
În ceea ce priveşte portofoliile ce revin PDL-ului, aproape toate sunt încă în discuţie, de la Agricultură, la Comunicaţii sau Turism, până la Economie. Poate cel mai important minister, cel al Administraţiei şi Internelor, face şi el obiectul negocierilor.