Potrivit unor surse oficiale, Guvernul va aloca bani pentru plata tranșelor reprezentând drepturile salariale restante pentru personalul ÎCCJ, al Ministerului Public și al Ministerului Justiției. Alina Gorghiu a obținut suma de 1 miliard de lei.
Guvernul va aloca bani pentru plata salariilor angajaților din Justiție
Guvernul va aloca, din fondul de rezervă, bani pentru plata tranșelor reprezentând drepturile salariale restante pentru personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Ministerului Public și al Ministerului Justiției, au transmis surse oficiale. În urma discuțiilor din Executiv, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a obținut suma de peste 1 miliard de lei.
Potrivit acelorași surse, aceasta este suma necesară celor trei instituții din Justiție.
Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare ”Dicasterial” a anunțat, la începutul lunii decembrie, proteste pe termen nelimitat. Asta din cauză că nu s-au găsit soluții la revendicări, nici la întâlnirea de la Ministerul Finanțelor, nici la întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu.
Sindicaliștii au anunțat atunci că vor participa doar la ședințe considerate urgente, că reduc programul de lucru cu publicul la jumătate. Au transmis, totodată, că nu mai asigură permanență.
300.000 de lei pentru MIPE
Amintim că luni, pe 18 decembrie, Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă bugetară, suma de 300 de milioane de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE).
Executivul a comunicat că alocarea de fonduri este esențială pentru a onora solicitările de plată/rambursare depuse de către beneficiari. Aceasta are scopul de a asigura finanțarea necesară de la bugetul de stat pentru cererile de plată/rambursare către beneficiarii Programului Operațional Infrastructură Mare.
În cadrul ședinței de guvern de luni, s-a luat în considerare aprobarea suplimentării bugetelor mai multor ministere și instituții centrale din Fondul de rezervă bugetară. Printre acestea se numără Ministerul Transporturilor, Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și Secretariatul General al Guvernului.
Prin hotărâre, Executivul va majora bugetul Ministerului Transporturilor destinat Clubului Sportiv Rapid București cu suma de 7.400.000 de lei.
Bugete mai mari pentru ministere
Menționăm că în data de 15 decembrie, Guvernul a emis o hotărâre pentru majorarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru anul 2023, în special pentru Secretariatul de Stat pentru Culte. Această decizie a fost luată în scopul sprijinirii activităților desfășurate de culte.
Executivul a comunicat că suma necesară va fi alocată din Fondul de rezervă bugetară prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2023.