Guvernul îşi va asuma în Parlament doar angajamentul de a analiza ordonanţa privind contractele de credit ale consumatorilor, care indică modul de calcul al ratelor la creditele cu dobânzi variabile, şi nu de a revizui actul, modificare care va fi operată prin traducerea în română a scrisorii FMI.
Scrisoarea suplimentară la acordul cu Fondul Monetar Internaţional, redactată în limba engleză, prevede angajamentul Guvernului de a revizui ordonanţa privind conctractele de credit ale consumatorilor, astfel încât să fie asigurată legislaţia europeană, în special în ceea ce priveşte non-retroactivitatea.
Surse guvernamentale au declarat însă agenţiei Mediafax că traducerea oficială în limba română a scrisorii FMI va fi transmisă Parlamentului într-o formă în care Guvernul îşi asumă doar analizarea acestei ordonanţe şi nu în mod obligatoriu revizuirea actului normativ.
„Traducerea oficială în limba română a scrisorii va stipula doar că Guvernul va analiza această ordonanţă, nu că o va revizui obligatoriu”, au arătat sursele.
Senatul a aprobat, miercuri, fără niciun amendament, legea de adoptare a OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, decizia fiind luată cu 66 de voturi pentru şi o abţinere.
Aplicarea OUG nr. 50/2010 a declanşat ample dispute la nivelul sistemului bancar, atât din cauza nemulţumirilor bancherilor şi clienţilor, cât şi a anumitor puncte neclare din legislaţie.
Una dintre problemele ridicate insistent de bancheri o reprezintă modul de calcul a ratelor la creditele cu dobânzi variabile, care potrivit OUG 50 trebuie să aibă ca referinţă exclusiv indicii EURIBOR/LIBOR/ROBOR la care se adaugă o rată fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.
Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Constantin Cerbulescu, băncile pot să menţină actualele rate la creditele cu dobânzi variabile doar dacă au acceptul clienţilor, care pot răspunde în termen de 15 zile de la primirea notificării.
Bancherii susţin că, în cazul înlocuirii ratelor de referinţă practicate de bănci cu indicii EURIBOR/ LIBOR/EURIBOR fără posibilitatea de a modifica marjele fixe, ARB a calculat pierderi la nivel de sistem de până la 900 de milioane de euro.
SURSA: Mediafax