„Eu sau unul dintre noi, din Guvern, va ataca acest proiect, dacă va trece aşa cum e. Până acum, Guvernul a atacat cam toate proiectele care prevăd creşteri de cheltuieli fără o bază bugetară”, le-a spus Costin Borc membrilor Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK), reuniţi într-o şedinţă marţi seara, la Bucureşti. Vicepremierul a precizat că nici această lege – a salarizării – nu e însoţită de precizarea surselor financiare din care se vor susţine măsurile prevăzute. „A arăta doar bugetul de stat ca sursă de finanţare nu este o abordare serioasă”, le-a spus oficialul român investitorilor germani.
Şi ministrul Finanţelor, Anca Dragu, s-a pronunţat împotriva legii salarizării, cu acelaşi argument al lipsei unei baze financiare. „Estimăm un deficit bugetar de peste 3% din PIB, dacă nu se decide reducerea altor cheltuieli. Ar trebui să vedem când iese acest proiect şi vom vedea apoi ce facem”, a spus marţi, la Parlament, ministrul Finanţelor.
Anca Dragu a reamintit că, potrivit legii responsabilităţii fiscal-bugetare, adoptată în 2010, „cu 180 de zile înainte de alegeri nu pot creşte cheltuielile salariale şi nu pot fi luate măsuri care să conducă la aceste cheltuieli”. „Prevederile spun clar că orice cheltuială trebuie docunentată şi însoţită de sursa de venit. E vorba de responsabilitate fiscal-bugetară şi este vorba de mai multe iniţiative legislative votate în ultima perioadă”, a subliniat Anca Dragu.
Comisiile reunite de Buget şi Muncă din Parlament au aprobat luni majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017. Amendamentul a fost votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, liberalii absentând. Totodată, deputaţii din comisiile menţionate au mai aprobat şi plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.
Marţi dimineaţa, premierul Dacian Cioloş a declarat că impactul bugetar al legilor electorale votate de Parlament în ultimele luni se ridică la 9 miliarde de lei, echivalentul a peste 1% din PIB. Premierul a subliniat, într-un interviu la Adevărul Live, că astfel se va ajunge fie la creşterea deficitului, ceea ce ar fi „catastrofal”, fie la o reducere a fondurilor alocate investiţiilor. Primul-ministru a mai arătat că o lege a salarizării unitare nu va mai avea finanţare, în condiţiile în care măriri procentuale – cum ar fi cele votate în comisiile din Camera Deputaţilor luni după-amiază – nu fac decât să crească dezechilibrele între diverse categorii de bugetari.
SURSA: Mediafax