Guvernul a alocat bani pentru municipii, oraşe şi comune din judeţul Maramureş în scopul refacerii obiectivelor, de infrastructură hidrotehnică şi rutieră, afectate de calamităţi naturale. Precipitaţiile recente au condus la creşterea debitelor şi nivelurilor unor cursuri de apă care s-au revărsat şi au produs pagube material în judeţ.
Din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului a fost alocată suma de aproape 5,88 de milioane de lei către municipii, oraşe şi comune din judeţul Maramureş, banii fiind alocaţi prin Hotărârea Guvernului nr. 698/2019 cu destinaţia exclusivă în refacerea unor obiective – de infrastructură hidrotehnică şi rutieră – afectate de calamităţi naturale, informează un comunicat al Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, remis, luni.
Potrivit sursei, au primit fonduri pentru refacerea obiectivelor afectate unităţile administrative-teritoriale Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Săliştea de Sus, Bârsana, Bogdan Vodă, Cupşeni, Moisei, Onceşti, Rozavlea, Ruscova, Şişeşti, Strâmtura, Valea Chioarului şi Vişeu de Jos.
„Am procedat la stabilirea comisiilor tehnice care s-au deplasat în teren pentru evaluarea pagubelor, procesele verbale de constatare au fost prezentate şi aprobate în şedinţa CJSU. Am transmis la nivel central (…) proiectul de hotărâre de guvern şi nota de fundamentare pentru alocarea de resurse financiare în vederea refacerii infrastructurii afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase”, a spus prefectul Vasile Moldovan.
Sumele repartizate din fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului vor fi utilizate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare pentru lucrări de refacere/reparaţii la obiectivele de infrastructură afectate de calamităţile natural amplasate pe raza celor 15 unităţi administrativ-teritoriale.
Conform aceleaşi surse, precipitaţiile recente sub formă de aversă,cu regim torenţial, au condus la creşterea debitelor şi nivelurilor unor cursuri de apă care s-au revărsat şi au produs pagube material în judeţ, care au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele şi malurile de apărare, structura drumurilor judeţene, drumurilor comunale, podurilor, podeţelor, digurilor şi punţi pietonale.