Guvernul va menține plafonarea prețului la energie

Marcel Ciolacu a declarat că vor încerca să mențină măsura pe tot parcursul anului și că lucrează cu Ministerul Energiei, așteptând totodată și indicații din partea Comisiei. De asemenea, a menționat că așteaptă și o motivare din partea Curții Constituționale (CCR).

„Ce vă pot spune cu certitudine este faptul că am abordat și datoriile care sunt în acest moment pentru a le stinge în bugetul de stat la Ministerul Energiei și Ministerul Muncii. Guvernul va lua măsuri ca zona de plafonare către consumatori și economie să fie menținută. Și vulnerabili și zona de economie. Vom încerca să menținem măsura pentru tot anul. Lucrăm cu Ministerul Energiei și așteptăm și de la Comisie să ne spună cum să procedăm. Așteptăm și o motivare a CCR”, a declarat el în cadrul unei întâlniri cu ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.

Premierul a fost întrebat dacă măsura plafonării prețurilor la energie și gaze ar putea fi extinsă pentru o perioadă de trei sau șase luni, astfel încât să fie o perioadă de tranziție în forma actuală. Totodată, a fost întrebat dacă există fonduri în buget pentru implementarea unei astfel măsuri.

„Ce vă pot spune cu certitudine este faptul că am abordat și datoriile care sunt în acest moment, le-am prevăzut pentru a le stinge în bugetul de stat, atât la Ministerul Energiei, cât și la Ministerul Muncii, fiindcă știți cele două componente. Cu certitudine, Guvernul României va lua măsuri astfel încât zona de plafonare către consumatori și către economie să fie menținută”, a răspuns Ciolacu.

Întrebat dacă pentru persoanele vulnerabile sau pentru toată lumea, șeful Executivului a răspuns:

„Și vulnerabili și zona de economie”.

Întrebat pentru ce perioadă, acesta a spus:

„Vom încerca să acoperim tot anul. Vom veni cu domnul ministru al energiei cu toate detaliile. În acest moment, se lucrează la nivel guvernamental, toți cei trei vicepremieri, ministrul energiei și vom veni cu soluții. Să ne vină și de la comisie, după cum bine știți, să ne spună ce nu a funcționat și unde sunt problemele, cât mai avem și o decizie a CCR-ului la care așteptăm motivarea. Nu putem lua o decizie până nu avem toată informația”.

România a înregistrat o creștere a veniturilor în 2024

În cadrul întâlnirii, șeful Executivului a afirmat că România a înregistrat o creștere a veniturilor anul trecut, de la 27% la aproximativ 29,6%, cu așteptări ca până la final să se ajungă la 30,1%. Acesta a menționat că, pentru prima dată, România va avea o valoare cu cifra 3 în față la veniturile din PIB. În continuare, ministrul a stabilit un obiectiv de 29,6% venituri din PIB.

Premierul a subliniat că acest lucru înseamnă îndeplinirea jalonului 206, conform PNRR, privind creșterea veniturilor din PIB cu minimum 2,5 puncte procentuale, însă s-a negociat o reducere la 1,1 puncte procentuale. Totodată, a precizat că în jalonul 207, din cererea de plată numărul 5, va fi realizată echilibrarea.

„Continuăm cu ajutoarele de stat, o să le solicităm și de la Consiliul Concurenței, care este nivelul și fiecare program punctual, cum este INVESTALIM, vom continua cu el, vom continua cu materialele de construcții, dar în funcție de randament și de locurile de muncă nou create, vom vedea care au fost cele mai eficiente, astfel încât aceste ajutoare de stat, și eu cred că cel mai bine ele ar trebui focusate numai la Ministerul de Finanțe, astfel încât să fie  o conlucrare între ministere, fiindcă cele mai eficiente au fost cele gestionate de către Ministerul de Finanțe până acum.

Deci, cu alte cuvinte, o să întoarcem înapoi în economie minimum de 2% din PIB. Eu sper că o să închidem în jur de de 5% din PIB, să întoarcem în economia reală”, a mai spus acesta.

Guvernul va adopta bugetul de stat pentru anul 2025

Marcel Ciolacu a precizat, totodată, că Guvernul va adopta legea bugetului de stat pentru anul 2025 până la sfârșitul lunii ianuarie. Ulterior, bugetul va trebui aprobat și în Parlament în prima săptămână a lunii februarie. Ciolacu a subliniat că deficitul va rămâne la 7%, iar investițiile vor ajunge la 132 miliarde de lei, echivalentul a 7% din PIB.

În timpul întâlnirii cu ministrul Finanțelor, Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va finaliza procesul de adoptare a legii bugetului de stat până la sfârșitul lunii ianuarie.

„Am stabilit indicatorii pe care o să-i prezinte domnul ministru în ședința de Guvern de joi, un pas premergător adoptării legii bugetului de stat. Am stabilit foarte clar că până la finalul lunii o să trecem legea bugetului prin guvern astfel încât în prima săptămână din februarie să fie adoptată în Parlament”, a declarat premierul.

Mai multe puteți citi aici.