După ce au refuzat majorarea punctului de pensie și a alocațiilor pentru copii conform legilor în vigoare, liberalii nu vor avea nicio problemă să taie salariile, motivând problemele cu care se confruntă bugetul statului, a avertizat Marcel Ciolacu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un avertisment îngrijorător în ceea ce privește intențiile Guvernului Orban. Ciolacu spune că liberalii vor tăia salariile, motivând ca și până acum că bugetul nu poate mai mult.
”Ne vine rândul fiecăruia în parte. Acum sunt pensionarii, au fost copiii. Nu sunt bani pentru alocații, dar au avut bani sa cumpere primari. Au venit pensionarii, le tăiem veniturile, au venit copiii, le tăiem veniturile”, a tunat Marcel Ciolacu luni seară, într-o emisiune televizată, la TVR.
”Este aceeași logică ca atunci”
”Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist.
Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”, a citat Ciolacu o celebră pildă legată de lipsa de reacție în fața abuzurilor, menționând totuși că este o comparație exagerată.
”Este aceeași logică ca atunci, ne iau pe fiecare în parte sub această mască că nu sunt bani și vor tăia salarii”, spus Marcel Ciolacu.
Votul decisiv are loc marți în Parlament
În context, trebuie precizat că atât ministrul de Finanțe, Florin Cîțu. cât și Premierul Ludovic Orban au declarat că vor face tot posibilul pentru a împiedica tentativa PSD de a readuce pe tapet majorarea cu 40% a punctului de pensie, prin introducerea de amendamente la legea privind rectificarea bugetară.
De cealaltă parte, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că mizează pe votul reprezentanţilor PMP, UDMR, Pro România, ALDE, precum şi al parlamentarilor independenţi astfel încât majorarea cu 40% a punctului de pensie să treacă, marţi, de plenul reunit.
Liderul social-democrat afirmă că există o lege votată ce vizează majorarea pensiilor, iar aceasta trebuie respectată. În plus, el doreşte să ştie unde s-au dus cei aproape 7 miliarde de euro împrumutaţi de Guvern în 7 luni de zile.