Specialiştii Executivului lucrează la simplificarea declaraţiilor fiscale depuse de firme, al căror număr este în prezent de aproximativ 25 pe lună, astfel încât să se ajungă, anul viitor, la o singură astfel de declaraţie electronică, după model german, a anunţat premierul Emil Boc.
În plus, Guvernul are în vedere realizarea unei soluţii de compensare a datoriilor pe care statul le are la firmele private. “Lucrăm acum la simplificarea declaraţiilor fiscale, dar nu numai, pe care trebuie să le completeze oamenii de afaceri în fiecare lună. Sunt 24-25 de declaraţii care trebuie completate şi care iau timp, bani şi energie şi care îngreunează activitatea economică. Ţinta este să ajungem, în 2011, la o declaraţie unică, în format electronic, la un portal naţional, ca în Germania”, a afirmat Boc prezent la inaugurarea unui centru auto de lângă Cluj-Napoca.
Potrivit acestuia, pentru a debloca datoriile statului şi ale companiilor care lucrează cu statul, Executivul lucrează la o lege „pentru o compensare atipică, în trei – stat, companie, firmă, stat, companie de stat, firmă care are datorii la stat, pentru a debloca, prin acest mecanism, resursele financiare atât de necesare activităţii economice”.
Investiţiile, necesare ca aerul pentru România
Boc a afirmat că România are nevoie, în acest moment, “ca de aer, de investiţii publice şi private” şi a mulţumit „oamenilor de afaceri corecţi din ţară care îşi plătesc taxele şi impozitele şi fac investiţii”.
“Niciodată România nu a ajuns să înţeleagă cât de important este mediul de afaceri pentru viitorul sănătos al acestei ţări ca acum. Nu e uşor să stai în fiecare zi să împarţi câte ceva. Până unde poţi să mergi cu împărţirea sărăciei? Înainte de a împărţi, trebuie să produci. Am ajuns la concluzia că nu poţi să împarţi dacă nu ai o creştere economică sănătoasă, bazată pe eficienţă, producţie, şi nu pe consum şi pe datorie”, a spus Emil Boc.
Premierul a participat, joi, la inaugurarea unui centru al companiei RMB Inter Auto, al cărei administrator este fostul ministru de Interne din partea PSD Ioan Rus. Investiţia în centru a fost de şapte milioane de euro, acesta fiind în satul Sânnicoară, de la lângă Cluj-Napoca.
Boc a ţinut să sublinieze că a constatat că, la Cluj, „investiţiile nu au culoare politică” şi a afirmat că se bucură că „acest spirit, care ar trebui generalizat la nivelul întregii ţări, merge înainte”.