Este vorba de o notă de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii privind achiziţia echipamentelor menţionate.
Potrivit documentului citat de Agerpres, achiziţia este necesară „în vederea executării în cele mai bune condiţii a activităţilor de control la frontiera României, dar şi pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016”.
„În contextul necesităţii îndeplinirii de către România a criteriilor tehnice de aderare la Spaţiul Schengen a rezultat necesitatea dotării structurilor operative ale Poliţiei de Frontieră cu autospeciale necesare derulării misiunilor specifice”, se mai arată în nota de fundamentare.
Documentul precizează că finanţarea se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul programului naţional aferent Fondului pentru securitate internă şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA ), în preţuri valabile în luna noiembrie 2019, se ridică la 51.292.000 de lei.
Autospecialele ar urma să intre în dotarea poliţiştilor de frontieră din Bucureşti şi din judeţele: Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi Arad.
Totodată, Executivul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, o notă de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de achiziţie pentru cinci şalupe de intervenţie.
„Achiziţia se încadrează în Programul Naţional Fondul pentru Securitate Internă, cadrul financiar 2014-2020, Acţiunea Specifică 2 – ‘Echipamente Frontex’, finanţat de către Comisia Europeană. Prin această acţiune Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră îşi propune să achiziţioneze două nave maritime de patrulare şi cinci şalupe de intervenţie necesare în operaţiunile comune Frontex„, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.
Potrivit acestui document, valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA), în preţuri valabile în luna noiembrie 2019, privind achiziţia celor cinci şalupe de intervenţie se ridică la 41.569.000 de lei.