În mod normal, oamenii politici ar trebui să vadă mai departe de actualul mandat, cu atât mai mult cu cât majoritatea doresc să fie realeși; mai mult, ar trebui să îi asculte pe votanți, fie ei indivizi sau firme din România.

Vorbim în primul rând despre lipsa oricărui calcul privind impactul economic al inițiativelor legislative, precum și ignorarea totală, explicită sau implicită, a opiniei profesioniștilor. Nu ne putem aștepta că politicienii să fie specialiști în economie, mai ales când vorbim de situații punctuale.

Tocmai de aceea, există posibilitatea și chiar obligația, de a cere opinia organizațiilor profesionale și părților interesate din mediul de afaceri: aceștia se presupune că înțeleg mai bine implicațiile unor măsuri care îi vizează direct și pot propune modificări – aceasta pe lângă mult clamata transparență decizională, care pare luată în râs de tot mai mulți oficiali… Atunci când profesioniștii nu sunt consultați la modificarea cadrului legislativ sau operațional în activitatea lor, se ajunge la situații jenante pentru politicieni.

Am văzut erorile grosolane din „revoluţia fiscală“: ignorarea completă a termenului de 6 luni până la introducerea unor modificări fiscale (așa cum prevede chiar Codul fiscal), aprobarea și apoi retragerea completă a unor măsuri, „repararea“ altora din mers, amânarea intrării în vigoare a unora până la clarificare. Este și normal, cât timp opinia celor care trebuia să implementeze aceste măsuri a fost total ignorată: specialiștii din ANAF au spus că unele dintre măsuri sunt pur și simplu greșite, iar altele vor avea un impact birocratic ce nu poate fi gestionat cu resursele actuale ale instituției, dar cui i-a păsat?

„Foamea de bani“ de la bugete a contat mai mult decât „moftul“ consultării specialiștilor, așa că legile au trecut și acum este treaba ANAF și  a oamenilor de rând să le aplice cum or putea. La fel și la legea salarizării și cea a pensiilor: promisiuni nerealiste făcute votanților, respectiv acoperirea „găurilor“ de la bugetul de pensii în același timp cu lărgirea acestei găuri nu i-au speriat pe politicieni, nici nu i-au oprit din decizia de a merge înainte cu legi discutabile…

 

Cred că aici este marea problemă: legiuitorii și guvernanții fie au de onorat promisiuni populiste făcute electoratului și atunci orice avertisment venit din piață nu este băgat în seamă, fie se cred mai deștepți decât noi ceilalți și atunci nu simt nevoia să ne consulte. Ori au răfuieli personale (cum este cazul senatorului liberal care a propus plafonarea dobânzilor la credite din cauza războiului pe care îl are de mai mult timp, el și cei care îl împing de la spate, cu BNR și băncile comerciale) pe care vor să și le rezolve prin lege! Și astfel, contribuabilii obișnuiți și firmele private din România se văd aruncați direct în cărțile lui Orwell sau Kafka.

Articol realizat de Dragoş Cabat, managing partner Risco

Acest articol a fost publicat în numărul 9 al revistei Capital, diponibil la chioşcuri în săptămâna 5-11 martie 2018