Hotelul din Mamaia al fostului internaţional Gheorghe Hagi a trecut pe profit anul trecut şi a raportat afaceri similare cu cele de dinainte de criză, după ce în 2009 a fost pe pierdere. Rezultatele pozitive vin după investiţiile realizate în 2009, pe baza fondurilor europene atrase.
Hotelul Iaki a înregistrat anul trecut afaceri de 3 mil. euro, similar cu nivelul din 2008 şi în creştere faţă de rulajul de 2,48 mil. euro din 2009. După investiţiile de 4 mil. euro, din care 1,22 mil. euro au provenit din fonduri europene, hotelul a intrat pe pierdere, însă anul trecut Hagi a reuşit să obţină un profit de 422.766 euro, potrivit datelor declarate la Ministerul Finanţelor Publice.
Investiţia a constat în extinderea unităţii de cazare cu un restaurant de 270 de locuri, săli de conferinţă şi alte 24 de camere. În prezent, hotelul Iaki din Mamaia are un număr de 149 de camere şi a fost ridicat la cinci stele.
Gheorghe Hagi s-a plasat anul trecut pe poziţia 285 în TOP 300 Capital, cu o avere estimată la 20-23 mil. euro.