Gică Hagi intenționează să renunțe la majoritatea acțiunilor pe care le deține la Farul Constanța, club unde este acționar și antrenor. Decizia tehnicianului vine la puțin timp după ce „Regele” a refuzat postul de selecționer al naționalei tocmai din cauza conflictului de interese dintre calitățile de acționar la un club de fotbal de primă ligă și cea de antrenor al tricolorilor.
Hagi nu mai vrea acționar principal la Farul! Ce vrea să facă Regele
Gică Hagi, acționar și antrenor al echipei Farul Constanța, a anunțat duminică, 18 august, că intenționează să renunțe la majoritatea acțiunilor pe care le deține în clubul de la malul mării. Decizia lui Hagi reprezintă un moment important pentru viitorul clubului, având în vedere influența și rolul său semnificativ în dezvoltarea echipei.
„Farul nu are datorii, e pe plus, lucrează bine. De acum încolo, nu ştiu! Vă mai zic una! Voi da acţiunile! Rămân cu 10%! Trebuie să lămurim şi lucrul acesta, voi fi doar antrenor, îmi văd de meseria mea, de manager. Voi rămâne cu 10%, o zic public, să se termine. Nu sunt acţionar majoritar la Farul. Mai rămân cu 10% pentru că atât pot! Restul nu mai pot. Cine vrea să devină şeful mare… Clubul trebuie să aibă continuitate”, a spus Hagi într-o conferință de presă premergătoare meciului cu Hermannstadt.
Gică Hagi, cunoscut și sub numele de „Regele”, a declarat că a fost singurul care a investit în Farul Constanța, clubul care „l-a produs pe cel mai bun jucător al României, care a jucat la Real Madrid și Barcelona”, referindu-se la propria sa carieră impresionantă.
Se va retrage de pe banca tehnică a Farului
Hagi a subliniat că și-a îndeplinit datoria față de club și că dorește să lase totul în ordine, exprimându-și dorința ca Farul să fie susținut în viitor de acționari puternici. De asemenea, el a menționat că va veni și ziua în care nu va mai antrena echipa, sugerând o posibilă retragere din activitatea de antrenor de la Farul Constanța.
„Las locul altuia dacă nu merg bine. E clar asta, toţi ştiu asta din club, le-am comunicat”, a punctat „Regele”, care va împlini 60 de ani în februarie 2025.
Gică Hagi a reușit să câștige două titluri de campion în cariera sa de antrenor. Primul titlu a fost obținut în 2017 cu Viitorul Constanța, echipă pe care a fondat-o și a crescut-o din propria academie. Al doilea titlu de campion a fost câștigat în 2023, cu Farul Constanța, echipa rezultată din fuziunea Viitorului cu Farul. Aceste succese consolidează poziția lui Hagi ca unul dintre cei mai importanți antrenori din fotbalul românesc.
După cum se știe, imediat după plecarea lui Edward Iordănescu de la naționala de fotbal, numele lui Gică Hagi a fost în capul listei de antrenori a FRF pentru a prelua echipa tricoloră. Hagi se afla într-o incompatibilitate și trebuia să-și rezolve situația la clubul pe care îl patronează întrucât exista un conflict de interese între calitatea de acționar la un club de primă ligă și cea de selecționer.
După zile de așteptare, în care se vehicula zvonul că tehnicianul își va rezolva situația, Hagi a surprins și a refuzat postul propus de FRF. Imediat, șefii de la Casa Fotbalului s-au repliat și au forțat pe pista Mircea Lucescu. Il Luce a preluat până la urmă naționala.