HaHaHa Family, mai precis Smiley, Feli, Jean Gavril, Seredinschi, Juno și Dorian, lansează „De neprețuit”, un imn al prieteniei și speranței în care copiii predau lecția iubirii cu ajutorul oamenilor mari și empatici cu care se întâlnesc în drumul lor.
„Copiii sunt cei mai buni și ne predau cele mai importante lecții prin tot ce fac, însă de multe ori, nu avem ochi și suflet să le vedem și să le înțelegem. Povestea „De neprețuit” este despre iubire, prietenie și despre curajul de a fi bun cu cei de langă tine și, credeți-mă, te poate lăsa cu ochii în lacrimi, dar și cu un zambet pe chip, pană la final.”, spune Smiley despre mesajul piesei compuse, cantate și jucate de HaHaHa Family, mai precis de unii dintre cei mai importanți artiști ai HaHaHa Production.
Filmările pentru clipul piesei „De neprețuit” îi arată pe artiștii HaHaHa Production în ipostaze noi, de neimaginat: Feli si Seredinschi sunt cadre medicale, Dorian este un supervizor de supermarket generos, Juno un călător empatic, Jean Gavril, un controlor de tren ursuz la început, dar haios de fapt, iar Smiley un trecător sensibil, iar fiecare dintre ei are are rolul lui important în călătoria a 4 copii spre împlinirea unui vis despre prietenie și sacrificiu.