Știu că sunteți supărați pe faptul că parlamentarii și-au mărit pensiile. Dar nu din cauza asta majoritatea românilor sunt săraci, ci din cauza risipei fenomenale pe care o produc „investițiile“ publice. Iar am ieșit cu mașina din țară, prilej pentru a experimenta tronsoanele de autostradă din vestul țării. Fotografii care arată cât de pustii sunt acestea, cu trafic aproape inexistent, arată „valoarea adăugată“ fenomenală pe care o aduc aceste betonări. Dacă nu aveți încredere doar în fotografiile publicate, comparați harta traficului din România cu harta traficului din Cehia, ca să vedeți diferența. Și nu uitați această mărturisire, făcută de fostul director al departamentului juridic din Compania Națională de Drumuri, ajuns ulterior director de investitii la Drumuri si poduri Craiova, Alin Goga: „Dacă lumea ar ști cum se cheltuiesc banii, ne-ar împușca ca pe câini.“ Dacă ar fi să gândesc subiectiv, mi-ar părea rău că se renunță la autostrada Comarnic-Brașov. Mai ales, că primul ministru își făcuse din realizarea ei supremul deziderat al unei formidabile guvernări (vă amintiți ce spunea? – „Pe asta mai avem s-o facem, după aia ne putem retrage în glorie.“) Apropos, asta spune ceva despre seriozitatea cu care politicienii înșiși tratează subiectul. Nu dau doi bani pe autostrăzi, stați liniștiți, totul e doar gargară politică, demagogie și multă propagandă, exact ca pe vremea lui Hitler. „Bunuri publice“, „dezvoltarea infrastructurii“ – acestea sunt doar mituri pe care guvernanții și o mână de economiști aserviți le întrețin mediatic pentru prostirea contribuabililor. Fiindcă, vorba aceea, România funcționează cu taxe letale!
Dar, ca să revin, îmi pare rău că nu se mai face Comarnic-Brașov, eu parcurg acest traseu de două ori pe lună. Mi-ar fi convenit poate să nu mai fac 3 ore din București până la Brașov. Totuși, încerc să gândesc obiectiv, din perspectiva bunăstării tuturor cetățenilor, atunci când spun că România ar avea de câștigat dacă și-ar moderniza și extinde o parte din drumurile naționale cu o bandă, în loc să construiască autostrăzi, cu toate tunelurile și viaductele aferente. Câtă lume are mașină și chiar folosește mașina în țara asta? Nu vi se pare aberant să scumpești carburantul prin supra-accizare, pretinzând că astfel faci rost de bani pentru autostrăzi?! Nu sună ca și cum ai spune că scumpești berea astfel încât lumea să mănânce mai multă pizza?! Câtă lumea pleacă în concedii sau parcurge distanțe lungi? Cât de normal este să construiești autostradă PE LÂNGĂ un drum național deja existent?
Știu, mi se va răspunde că autostrăzile sunt bune pentru dezvoltarea turismului – un alt clișeu; bulgarii și-au dezvoltat turismul la coasta Mării Negre fără autostradă. Știu, mi se va răspunde că autostrăzile sunt bune pentru transportatori, pentru investitori. Dar nu mai bine îi lăsăm noi pe investitori cu mai mulți bani în buzunar, să hotărască singuri pe ce vor să-i cheltuie? Nu mai bine facem România cu 2 taxe? În loc să punem biruri pe antreprenori, pretinzând că pe urmă le oferim bunuri publice (la supra preț, normal), nu mai bine ne abținem să le luăm banii din capul locului? Amintiți-vă, bulgarii au toate taxele mai mici ca noi… Păi nu, n-ar fi mai bine. Atunci ce sens ar mai avea să guvernezi?! Voi vreți să ajungem ca Hong Kong sau să trăim ca în Elveția?! Dă-i încolo de bulgari! Pe ce planetă trăiți?! Hai că avem treabă, mai construim România o tură și astăzi, că nu se supără.
Bogdan Glăvan,
profesor de economie, autorul blogului www.logec.ro