În urmă cu un secol, croitoriile erau la mare căutare. Hainele de serie erau rare, așa că domnii și doamnele marilor orașe aveau nevoie de acești meșteșugari pentru a-și putea respecta blazonul la ieșirile în societate.
La București exista chiar și o Academie Română de Croitorie. Bazele au fost puse în 1903, când 36 de ateliere de croitorie din București au înființat o asociație care avea drept scop fondarea Academiei. Păun Ballea a întocmit un plan de învățământ, care în 1905 a fost acceptat de către toți membrii asociației.
Cum funcționa Academia Română de Croitorie
Trei ani mai târziu, ia ființă Academia Română de Croitorie, prima școală din țara noastră dedicată acestui meștesug. Cursurile încep cu 16 elevi. Programa școlară cuprindea, pe lângă disciplinele tehnice, cunoștințe de igienă, istorie, geografie, noțiuni de contabilitate. Mai târziu s-a introdus tehnologia și proprietățile fizico-chimice ale țesăturilor.
Iată cum suna un anunț din perioada interbelică de recrutare a elevilor pentru această școală:
”Este momentul ca toate tinerile fete, dela etatea de 15 ani în sus, să încerce puterea talentului lor și să nu mai dibuiască după meserii pentru cari nu au talent nici vocație. Academia Superioară de Croitorie și Mode garantează în mod sigur reușita elevilor, atât a cursurilor sale teoretice cât și la cursurile practice extraordinare ce vor lua ființă anul acesta. Tineri studenți cu câteva clase secundare vor putea fi admiși pentru trei zile de probă, spre a perfecționa meseriași coupeuri, profesori pentru școlile de meserii”.
Dintr-un alt anunț al Academiei aflăm că în 16 aprilie și 1 iulie 1934 se țin cursurile pentru pălării, florărie artistică și de lucrări în piele. Cele pentru croitorie damă, croitorie bărbătească, uniforme militare și hăinuțe de copii începeau în data de 16 mai și se finalizau la 1 august. Cursurile erau predate în română, germană, franceză și maghiară, scrie infofinanciar.ro.
Anunț împotriva impostorilor
”Academia Superioară de Croitorie și Mode este singura Instituție autorizată de Stat în România, iar D-l D. Theodorescu este singurul profesor calificat în profesiuni. Nu avem nici o sucursală și nici nu trimitem reprezentanți în provincie care să predea cursuri. Deci, orice individ care se dă în numele nostru este un impostor și cei interesați sunt rugați a reclama imediat autorităților în drept, iar noi vom lua măsuri să stăvilim pofta acestor indivizi de a excroca publicul în numele nostru”, aflăm dintr-un anunț din anii ’30.
Trebuie specificat că în timpul Primului Război Mondial Academia nu a funcționat, membrii săi mergând pe front, iar la reluarea activițății și-a schimbat denumirea în Academia Superioară de Croitorie și Mode.
Instituția a funcționat până la venirea comuniștilor la putere, după care formarea noilor croitori a căzut în sarcina a două instituții: Ministerul Industriei Ușoare și Uniunea Centrală a Cooperației Meșteșugărești.
Cooperativa este cea la care a lucrat și personajul nostru de astăzi, până în 1990. Dar să începem cu povestea lui Aurelian Taban.
Opt decenii de viață, aproape șapte de croitorie
L-am găsit la standul său din Hala Obor, aflat pe unul dintre culoarele din capătul dinspre Magazinul Obor. Se uita pe masa de lucru la un costum venit la ”reparat”. Aflu cu surprindere că peste trei luni va împlini 80 de ani.
”Nu îmi vine să stau acasă degeaba. Trebuie să mă mișc”, îmi explică vigoarea lui la această vârstă.
Face croitorie de când avea 13 ani. Tatăl său a fost croitor și de la el a învățat bazele acestui meșteșug. Dar asta după o bătaie bună.
”Am mers la liceu la Severin, dar am rezistat doar o lună. Era un program aproape militar: ore fixe pentru mese, oră fixă pentru defilarea de înviorare, oră fixă de culcare. Nu m-am adaptat și m-am întors acasă. După o bătaie zdravănă primită de la tata, am început să învăț meserie. Tot de la el”, își amintește bărbatul.
A stat doi acasă și a deprins tainele croitoriei, după care s-a întors la liceu. La seral, de data aceasta. S-a angajat la atelierul din Severin al unui prieten al tatălui și a lucrat acolo până când a terminat liceul și a fost luat în armată. După care a ajuns în București ca student la ASE și angajat al Uniunii Centrale a Cooperației Meșteșugărești.
De la „Avântul îmbrăcămintea” la propriile ateliere de croitorie
Revoluția din 1989 l-a găsit șef de secție la una dintre fabricile de haine ale Cooperației, ”Avântul îmbrăcămintea”. Numai că Aurelian Taban a înțeles repede ce înseamnă capitalismul și, în 1990, a devenit antreprenor. A închiriat un spațiu pe strada General Berthelot, unde a deschis un mic atelier de croitorie. Avea patru-cinci angajați acolo și spune că îi mergea bine.
Dar pofta vine mâncând, așa că în 1994 decide să se extindă. Așa ajunge în Hala Obor. Aici închiriază un spațiu comercial, același în care îl găsim și astăzi, și un alt spațiu la etajul clădirii, unde face un nou atelier de croitorie. Povestește că atât de bine mergeau lucrurile că avut și opt angajați în Hală.
”Făceam lucrări în serie, dar și la cerere. Hainele făcute în croitorie se diferențiază mult de cele făcute în fabrici. În primul rând au calitate mai bună, au o cusătură mai rezistentă. Iar cele făcute la cerere sunt fix pe măsura omului, nici mai mici, nici mai mari”, îmi explică Aurelian Taban secretul succesului.
Cele două ateliere au funcționat în paralel vreo trei-patru ani, după care în spațiul de la General Berthelot a deschis un mic magazin. Cel din Hala Obor a continuat să aibă succes și ar avea probabil și astăzi, dacă Aurelian Taban nu s-ar fi lovit de o problemă clasică în aceste vremuri: lipsa forței de muncă.
”Nu mai au chef de muncă. Decât să învețe o meserie, preferă să facă șmecherii și să facă bani ușor”, îmi spune bărbatul.
Există cerere pentru produse, nu există croitori
A dat și anunțuri de angajare, dar nu a reușit să găsească ce are nevoie.
”M-au sunat mai mulți după acele anunțuri, dar îi simțeam de la telefon că nu sunt ceea ce îmi trebuie. Majoritatea au lucrat pe la Apaca sau alte fabrici, dar știu să facă doar o operațiune din croitorie. Pentru că așa este în fabrică, în fiecare secție se face o operațiune. Dacă nu ești curios și ambițios să înveți, rămâi toată viață pe o singură operațiune”, îmi spune dezamăgit experimentatul croitor.
Ultimul costum realizat de la zero l-a făcut în urmă cu un an. Acum spune că nu mai are vârsta pentru a realiza el hainele. Tocmai de aceea caută angajați. Are și anunț la standul său. Și totuși, ar mai exista clienți pentru costume făcute pe comandă?
”Sigur că există. Am oameni care vin și întreabă, dar eu mai fac doar retușuri din lipsă de angajați. Mai am unul singur, dar care doar lucrări din acestea mici poate face. Am patru mașini de cusut perfect funcționale care așteaptă niște croitori să le folosească”, îmi spune Aurelian Taban.
Explică această criză de personal și prin faptul că învățământul profesional a fost chiar desființat pentru câțiva ani în România: ”Acum l-au refăcut, dar câte generații s-au pierdut în care nu s-au mai format lucrători? Efectele se văd în faptul că nu mai găsim meseriași, iar cei bătrâni ori nu mai pot, ori preferă să își vadă liniștiți de pensie”.
Prețuri pentru retușuri la haine
Am fost curios să văd ce prețuri are. Ieftin ca braga. Scurtarea unui pantalon de tercot costă 10 lei, a unora de stofă 15 lei, a blugilor 10 lei, înlocuirea unui fermoar este 15 lei, pentru scurtarea mânecilor de sacou ia 35 de lei, iar pentru lungire 45 de lei. Dacă v-ați îngrășat de sărbători poate v-ar ajuta să știți că lărgirea taliei la pantaloni costă 15 lei. La fel vă costă și dacă ați slăbit. Pe foaia cu prețuri pe care mi-o arată are aproape 27 de operațiuni pe care le realizează în atelierul din Hală.
Din listă lipsește însă cea mai complexă operațiune: realizarea hainelor la comandă. Și asta din cauză că bărbatul nu găsește angajați. Este și ușor ciudată această situație. Croitoria este un meșteșug care probabil nu va dispărea vreodată pentru că mereu vor exista oameni care vor dori să aibă în garderobă elemente unice.
Dacă vă interesează un loc de muncă în acest domeniu și să vă perfecționați sub îndrumarea unui om care face asta de 67 de ani, pe Aurelian Taban în găsiți aproape zilnic în Hala Obor.
Poziționarea atelierului lui Aurelian Taban în Hala Obor
La aproape 80 de ani, își face singur aprovizionarea
Asta când nu este plecat să ia marfă din en-gross. Pentru că la standul său vinde acum haine (costume, blugi, pantaloni etc.) produse în Turcia. Are doi băieți, ingineri amândoi, dar la cei aproape 80 de ani ai săi merge singur să își facă aprovizionarea. ”Îmi place să conduc mașina, mă relaxează și merg singur la cumpăraturi. De curând am condus până la Severin, în locurile natale, și mi-a plăcut foarte mult”, îmi spune bărbatul.
Caută și vânzători pentru mica sa afacere din Hala Obor. Spune că dacă ar găsi s-ar putea ocupa mai atent să aleagă haine bune și diverse din en-gross-uri. La experiența sa în domeniu de aproape șapte decenii, probabil recunoaște calitatea la o haină dintr-o simplă privire.
Aceasta a fost povestea lui Aurelian Taban, un om cu un spirit antreprenorial viu chiar și la aproape 80 de ani și care încă speră să găsească angajați pentru a-și mai crește puțin afacerea.
Istoria seriei ”Antreprenor de Obor”
Ca la fiecare final de articol mai arunc pe privire pe pagina de Facebook a Halei Obor. Poate mai apar idei. De orice natură. Ultima postare, spre exemplu, ne îndeamnă la o alimentație sănătoasă. ”Ca în fiecare început de an, alimentele mai light sunt la mare căutare. Pare că în ianuarie, toată lumea e la dietă Dacă și tu ești în aceeași situație, să știi că nucile și semințele sunt gustări sănătoase și bogate în nutrienți, care îți dau repede senzația de sațietate. În HalaObor le găsești în varianta vrac, adică poți cumpăra fix cât ai nevoie pentru a le consuma proaspete sau a evita risipa”.
În primul episod al seriei ”Antreprenor de Obor” am scris despre Gavrilă Creța. Este un bistrițean care face naveta la București de două decenii pentru a-și vinde curelele pe care le confecționează împreună cu soția. Povestea lui o puteți citi aici.
În al doilea episod al acestei serii am scris despre Costantin Netezescu, cel mai vechi comerciant din Hala Obor. Nea Costel, așa cum este cunoscut în zonă, este măcelar în același loc din 1981. Povestea lui o puteți citi aici.
În al treilea episod am scris despre Ștefania Grigore, o comerciantă de haine pe care căsătoria a adus-o pe drumul antreprenoriatului. Face asta de aproape trei decenii și acum are trei standuri în Hala Obor. Povestea ei o puteți citi aici.
Săptămâna trecută, în al patrulea episod am prezentat povestea lui Eduard Năvală, un inginer chimist care produce și vinde între cinci și șase tone de detergent în fiecare lună. Povestea lui o puteți citi aici.
