Simona Halep a suferit o înfrângere surprinzătoare în sferturile de finală de la Roland Garros, împotriva americancei de 17 ani Amanda Anisimova (51 WTA), scor 2-6, 4-6.
Sportiva din România nu și-a regăsit deloc ritmul și a cedat conducerea schimburilor de mingi pe întreaga durată a partidei. La final, Halep a recunoscut superioritatea adversarei sale de doar 17 ani.
„M-am așteptat să am o adversară atât de puternică, știam că joacă bine, dar în meci a evoluat extraordinar. Tot creditul pentru ea, a făcut un meci mare. Sunt tristă! Mi se întâmplă de fiecare dată când pierd. Iar acum sunt supărată și pentru că nu am putut să-mi fac jocul meu, nu am putut să mă deplasez cum o fac de obicei. Ea a jucat extraordinar și am făcut tot ce am fost în stare. Sunt mulțumită de rezultat, nu e rău să ajungi în sferturi de finală la un turneu de Mare Șlem. Am venit din postura de campioană en titre și am avut presiune pe umeri. Am făcut meciuri bune și plec cu gânduri pozitive,” a declarat Simona Halep.
Totuși, sportiva din România a făcut și o declarație care provoacă îngrijorări majore în rândul fanilor ei. În ultima perioadă s-a speculat intens asupra faptului că problemele din jocul lui Halep sunt mai degrabă de ordin psihologic decât fizic, iar acestea au apărut după despărțirea de Darren Cahill. Ei bine, declarația de astăzi a româncei pare să confirme speculațiile, aceasta susținând că jocul ei nu a mers mai ales din cauza emoțiilor.
„Nu mi-am putut face jocul din cauza emoțiilor. Am fost stresată pentru că știam că am evoluat bine și am avut așteptări prea mari de la mine. Poate nu am știut să fac față acestei tensiuni. Iar corpul meu nu a reacționat așa cum trebuia,” a recunoscut Simona Halep.
Problemele riscă să devină cu atât mai mari spre finalul anului, pe sezonul de hard. Acolo, Halep are de apărat 1.485 de puncte, la turneele Rogers Cup, câștigat anul trecut și Cincinatti, acolo unde a jucat finala. Dacă sportiva din România nu se va apropia la performanțele din 2018, aceasta riscă să piardă chiar și top 10.