Simona Halep va participa la turneul de la Miami în proba de simplu, dar și în cea de dublu. Ea s-a înscris în proba de dublu alături de jucătoarea Juia Goerges din Germania. Simona Halep nu a mai participat la un turneu de dublu din 2018 la Rogers Cup. Acolo a pierdut în primul tur.

Primul meci pe care cele două îl vor disputa va fi în compania jucătoarelor Timea Babos și Kiki Mladenovici, care sunt foarte bine cotate în proba de dublu. Dacă, printr-o mare surpriză vor reuși să le elimine pe cele două Halep și Goerges vor juca în turul doi cu Monica Niculescu și Abigail Spears.

Pe tabloul principal al turneului Miami Open sunt trei românce, Simona Halep, a doua favorită, Mihaela Buzărnescu, desemnată cap de serie numărul 30, şi Irina Begu.

Irina Begu și Mihaela Buzărnescu vor face pereche la dublu, iar în primul tur se vor duela cu surorile Latisha și Hao-Ching Chan din Taipei.